Cu o lună în urmă, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la nașterea dramaturgului și omului politic care a fost Vaclav Havel, numele lui a fost dat unei piațete învecinată cu Teatrul Național (Narodni Divadlo) de la Praga. Propunerea i-a aparținut directorului general al complexului teatral praghez, Jan Burian, și a fost aprobată fără prea multe discuții de către primăria capitalei.
Inaugurarea, la 4 octombrie a coincis cu deschiderea unui Festival Internațional de Teatru, cu participarea unor companii din Belarus, Rusia, Ucraina și Cehia, subintitulat „Lui Havel cu dragoste”. Scriitoarea și ziarista de investigație belarusă Svetlana Alexievich, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2015 și o critică acerbă a lumii ruse post-sovietice, a fost invitata de onoare a Festivalului, iar prezența ei a dat cumva culoarea politică a evenimentului.
Pentru un observator din afară, lumea culturală cehă lasă impresia că privește mai curînd spre prezent și mai ales spre viitor decît spre trecut. Disecarea trecutului, odiseea luptei naționale pe plan cultural, aportul operei și al teatrului ceh la punerea fundațiilor lumii moderne și a celei actuale, demitizarea istoriei și admiterea rolului major jucat de cultura germană în spațiul ceh, le sînt lăsate cercetătorilor științifici, dar fără certurile nesfîrșite cu iz naționalist de genul celor din România.
Cine este interesat de aceste probleme poate consulta cu mult folos lucrări apărute atît în limbi de circulație internațională, cum este cea a profesorului Brian S. Locke, Operă și Ideologie la Praga: Polemici și practică la Teatrul Național, 1900-1938 (Opera and Ideology in Prague: Polemics and Practice at the National Theatre, 1900-1938. Boydell & Brewer, University of Rochester Press, 2006), sau cea semnată de Jarka M. Burian, Creatori de frunte ai Teatrului ceh din secolul XX (Leading Creators of Twentieth-Century Czech Theatre (Routledge, London & New York, 2002) cît și în cehă, de exemplu, despre evoluția politică a marelui dirijor Vaclav Talich, rezultatul unor noi cercetări de arhivă, un volum semnat de Jiri Křestàn apărut în urmă cu un an. (Prípad Václav Talicha. K problému národní ocisty a ceského heroismu. Praha: Akropolis, 2015. 207 pp.).
Privind spre viitor, cehii au încheiat într-o primă fază restaurarea clădirii Teatrulului Național/Narodni Divadlo situat pe malul Vltavei și, în 2008, la împlinirea a 125 de ani, celebra trigă de bronz, car antic tras de trei cai, a început din nou să strălucească, vizibilă de pe înălțimea Hradului.
În iulie anul acesta a intrat în restaurare și clădirea Operei de Stat (Státní opera), celebra odinioară Operă germană din Praga (Neues Deutches Theatre), inaugurată în 1888.
În august premierul Bohuslav Sobotka a remis în mod simbolic directorului Jan Burian, cheia clădirii Themos, un mare edificiu baroc, situat vizavi de Teatrul Național, și care aparținuse în trecut teatrului, ca parte a secției Nová Scéna (cu celebra sa trupă „Laterna magika”), dar care fusese restituită în mod eronat la începutul anilor 1990 altor proprietari. Clădirea, pusă în vînzare la licitație de ultimul proprietar, a fost recumpărată de stat pentru echivalentul a aproape zece milioane de euro și, pusă la dispoziția Teatrului Național, va fi ocupată, pentru moment, de serviciile Operei de Stat aflată în restaurare.
Cele două ansambluri ale Operei au cunoscut în ultimii cinci ani mai multe momente de criză, cel dintîi declanșat în 2011, odată cu decizia unirii administrațiilor lor. O a doua criză serioasă a intervenit în vara anului 2013 cînd ministrul de atunci al culturii Jiri Balvin a decis să-l demită și înlocuiască pentru așa-zisă incompetență managerială pe directorul Jan Burian. Douăzeci dintre marii actori și cîntăreți ai Operei și-au dat imediat demisia în semn de protest față de amestecul brutal al ministrului în afacerile comunității de teatru și operă.
„Maniera în care statul tratează Teatrul Național și cultura în general este o rușine” - declara atunci unul din marii actori demisionari. „Cred că ministrul culturii ar trebui să aibă un minimum de interes pentru artă și cultură, dar adesea nu este cazul”.
Michal Dočekal, directorul secției dramatice a Teatrului Național, spunea cu același prilej: „Cred că toate tentativele de a da afară actualul, vechiul și directorii precedenția ai Teatrului Național sînt consecința relațiilor dezastruoase cu cultura pe care le au elitele politice... Cred că ne apropiem de Belarus și ne îndepărtăm de Europa.”
Motivul demiterii directorului Burian fusese, oficial, lipsa unui apel de oferte și concurs echitabil pentru postul de director al Teatrului Național. Jan Burian fusese însă numit la recomandarea unui comitet de experți, format din directori de teatre, academicieni și dramaturgi, iar legitimitatea sa era considerată de neconstestat.
Burian a fost în cele din urmă repus în funcțiile sale, o lună mai tîrziu, și, în septembrie 2013, anunța un sezon festiv - la a 130-a aniversare de la inaugurarea Teatrului Național și a 30 de ani de la deschiderea Noii Scene - cu 15 premiere, într-un total de 70 de spectacole diferite ale stagiunii. Iar stagiunea continuă...
Un comentariu al unui redactor de la Radio Praga amintea, între timp, sfaturile date de un cîntăreț și actor popular pentru care „cultura nu are nevoie de politică, dar politica ar avea nevoie de cultură”.
