Într-un editorial din decembrie 1997, la Europa Liberă, criticul și ziaristul Mircea Iorgulescu punea o întrebare fundamentală pentru înțelegerea istoriei interbelice și, mai ales, a celei post-belice pînă în zilele noastre: „Este oare anticomunismul, fie și cu arma în mînă, o dovadă indubitabilă de adeziune la valorile democrației? Întrebare dificilă, dar care trebuie pusă - scria criticul pentru a adăuga - În sfîrșit, dar nu în ultimul rînd, ar fi de discutat în ce măsură intensa propagandă legionară de astăzi este compatibilă cu năzuințele democratice ale României. Tăcerile nu duc decît la un primejdios amalgam.”
Afirmațiile citate constituie fondul unui remarcabil studiu de cercetare, însoțit de documente, publicat anul acesta la editura Polirom, sub titlul „Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului: Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România.” Autorii cercetării, ale cărei surse principale provin din arhivele CNSAS, sînt scriitorul și publicistul William Totok și cercetătoarea, psiholog, doctor în sociologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Elena-Irina Macovei.
Cei doi autori susțin din primele rînduri ale volumului că acesta este „o reacție la înflorirea în România ultimilor 25 de ani a unui cult al mistificării, prin care sînt promovate personaje și
O ideologie „nefastă care astăzi unge roțile demagogiei naționalist-populiste, suplimentată cu accente intransigente religios-fundamentaliste”...
acțiuni ale acestora ca exemple demne de urmat pentru caracterul lor anticomunist, minimalizîndu-se sau chiar omițîndu-se, în mod intenționat, motivațiile reale sau angajamentul lor politic în sfera extremismului de dreapta”.
Ion Gavrilă Ogoranu este una din figurile centrale ale volumului, al cărui trecut se găsește bine reflectat în arhivele CNSAS - și în documentele publicate în Addenda studiului, și care, împreună cu alți militanți ai unei drepte radicale - scriu autorii - „au devenit adevărate cutii de rezonanță ale unei ideologii reînviate și reajustate sub zodia democrației”. O ideologie „nefastă”, cea a legionarismului, subliniază cei doi cercetători, „care astăzi unge roțile demagogiei naționalist-populiste, suplimentată cu accente intransigente religios-fundamentaliste”.
Cine tratează cu suspiciune o asemenea punere în pagină a fenomenului nu are decît să privească spre anunțul făcut zilele trecute pe site-ul său, în Franța, de organizația „Jeune Nation”, împreună cu Partidul Naționalist Francez, despre vizita pe care o va efectua „delegația lor comună” la București de vineri 25 pînă duminică 27 noiembrie și în al cărei program figurează „vizitarea unei expoziții cu prezentare de obiecte rare fabricate de legionari încarcerați în închisori comuniste, comemorarea la Tâncăbești [«a căpitanului și fondatorului Gărzi de Fier, Corneliu Codreanu»], întîlnirea cu vechi legionari ce au participat la lupta armată contra regimului bolșevic”, toate urmate de un „banchet convivial” și o întîlnire, duminică, într-o biserică legionară din centrul Bucureștiului cu responsabili naționaliști”. Iar nimeni nu pare să fie deranjat în lumea politică românească de imaginea despre România pe care o dă această „acțiune turistică”.
Și, probabil că, nu este întîmplătoare, constatarea unui studiu statistic recent, efectuat de Institutul britanic „YouGov”, citat de săptămînalul „Die Welt”, despre percepția și potențialul populismului în România, unde pozițiile populiste sînt acceptate și formulate de 82% din cei intervievați, procentajul cel mai înalt din Europa, înaintea Poloniei (78%) și a Franței (63%).
Volumul „Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului” este structurat în trei mari capitole. Cel dintîi, „Cultura mistificării”, conține cîteva subcapitole, puncte de reper esențiale, cum sînt „Extremiștii de dreapta și comunismul”, „Legionarii și represiunea stalinistă”, „Convergențe între exilați și regimul postbelic de la București”, „Instrumentalizarea naționalismului antebelic”. Cel de-al doilea mare capitol, „Crearea miturilor postcomuniste” ia în discuție, în principal, „Partizanii anticomuniști: motivații personale și ideologice privind alăturarea la grupurile de gherilă”, avînd drept studiu de caz pe Ion Gavrilă Ogoranu. Doesebit de sugestivă este și evocarea evoluției ideilor și gesticulației naționalist-extremiste în perioada 1990-2015, substanța capitolului „Recuperarea fascismului românesc”.
În esență, un volum ce mustește de informații de arhivă, de interpretări și referințe esențiale pentru o rescriere a istoriei postbelice a regimului comunist și a relației acestuia cu naționalismul radical, o carte de referință, între altele și pentru bibliografia cvasi-exhaustivă a fenomenelor cercetate, și care ar merita să facă obiect de studiu în facultățile de istorie atît în România, cît și în R. Moldova.
*William Totok, Elena-Irina Macovei, „Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului: Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România. Iași: Polirom, 366 p. (Colecția „Document”).
