Cunoscut în țările române doar de către italieniști și amatorii de literatură renașcentistă, poetul Ludovico Ariosto (1474 -1533) a fost celebrat anul acesta în Italia și, cu predilecție, la Ferrara, orașul unde, exact în urmă cu cinci sute de ani, în aprilie 1516, a publicat celebrul său poem „Orlando furioso”. Pentru cine nu știe, este vorba de o operă sau, la fel de corect spus, de o capodoperă, simbolică a Renașterii italiene, ultimul din seria poemelor cavalerești medievale și cel dintîi între cele moderne, care a reușit să-i fascineze pe cititorii săi, de la Machiavelli - în ale cărui scrisori este pomenit chiar la ora apariției sale - pînă la Cervantes, de la Galileo la Voltaire, și pînă la Pirandello, Italo Calvino sau Stephen King în lumea literară mai apropiată nouă.
Orlando furioso al lui Ariosto reia istoria acolo unde un predecesor al său, Matteo Maria Boiardo, o încheiase, publicînd poemul cavaleresc, Îndrăgostirea lui Orlando, cu treizeci de ani mai devreme, tot la Ferrara. Faptele cavalerilor lui Carol ce Mare sînt redate cu ironie și sesibilitate modernă în raport cu trecutul, iar protagoniștii poartă adesea învelișul descriptiv al unor personaje contemporane lui Ariosto de la curtea ferrareză a principelului Alfonso I d'Este.
„Orlando furioso 500 anni. Cosa vedeva Ariosto quando chiudeva gli occhi”
Aniversarea de cinci sute de ani a lui Ariosto și a publicării poemului său cavaleresc a fost serbată printr-o mare expoziție, probabil cea mai impresionantă în Europa acestui an, organizată la Palazzo dei Diamanti, la Ferrara, și avîndu-i drept curatori pe istoricii de artă Guido Beltrami și Adolfo Tura, susținuți de Luisa Pacelli și Barbara Guidi, directoarea și, respectiv, curatoarea muzeului din Palatul ferrarez și de un comitet științific compus din specialiști în literatură și istorici de artă.
Intitulată original, Orlando furioso 500 de ani. Ce vedea Ariosto cînd închidea ochii, expoziția propune un itinerariu organizat în secțiuni tematice, în care alternează sursele imaginariului lui Ariosto din care s-a născut poemul. Cum scriu organizatorii într-un excelent catalog al expoziției: „de la universul bătăliilor la evocarea unei vieți elegante de curte, de la fascinația călătoriilor la imaginile condottierilor reali sau de legendă, în total 80 de piese de artă, între care numeroase capodopere ale Renașterii, au fost reunite la Ferrara împrumutate din marile muzee ale lumii pentru o re-evocare a lumii cavalerești fantastice a lui Orlando și a palatinilor săi”.
Între piesele excepționale se află una din secolul al XI-lea, despre care legenda spune că ar fi fost cornul pe care Orlando l-ar fi sunat în bătălia de la Roncisvalle, o extraordinară scenă de bătălie fantastică cu cai și elefanți, desenată de Leonardo da Vinci - adusă din colecțiile reginei Elisabeta a II-a -, o teracotă prețioasă a lui della Robia
ce îl înfățișează pe condottierul Scipio Africanul, împrumutată de la Kunsthistorische Museum de la Viena, un portret al condottierului, la fel de celebru, Gattamelata, făcut de Giorgione și aflat la Uffizi și, tot de acolo, tabloul de mare rafinament al lui Piero di Cosimo, Eliberarea Andromedei, sursă pentru Ariosto al unui episod al poemului în care Ruggiero o salvează pe Angelica din îmbrățișarea dragonului, o Viziune a Grădinii virtuților de Mantegna, adusă de la Luvru, aflată la vremea lui Ariosto în posesia principesei ferrarese Isabella d'Este.
În posesia principilor de la Ferrara s-a aflat și o scenă Baccanală (Baccanale degli Andrii), tablou pictat de Tizian și care a fost readus în orașul de proveniență, după cinci sute de ani, de la Muzeul Prado. La fel de excepționale și impresionante pentru vizitator sînt pînze ca Sfîntul Gheorghe și dragonul a lui Paolo Ucello, împrumutat de Muzeul Jaquemart-André al Institutului francez de la Paris, Venere pudica a lui Sandro Botticelli, astăzi în posesia Galeriei Sabaude la Torino, Portretul lui Tommaso Inghirami zis „Fedra”, al lui Rafael, sau o copie a Ledei și lebedei, a lui Michelangelo, adusă de la National Gallery de la Londra.
La toate se adaugă exemplarele rarissime ale tipăriturii lui Orlando Furioso, care a cunoscut trei ediții la Ferrara, poemul fiind ameliorat de Ariosto, într-o ambianță istorică extrem de agitată. După o primă redactare nouă și tipărire în 1521, poemul avea să fie republicat a treia oară în 1532, cîteva luni înaintea morții lui Ariosto.
Lumea din jurul lui se schimbase radical, după bătălia de la Pavia, din 1525, și înfrîngerea regilor francezi începuse hegemonia politică și culturală a lui Carol al V-lea asupra curților princiare din zona Padovei. Celebrul istoriograf Vasari vorbea atunci de o „manieră modernă” ce își făcea loc în artele figurative, de un limbaj artistic a cărui respirație trecea dincolo de cea regională, pentru a deveni una italiană și care și-a avut campionii în Rafael și Michelangelo. Literatura, în speță Orlando furioso a lui Ariosto trecea prin același proces de transformare, purificat de inflexiunile locale pentru a deveni „un clasic de o clasicitate nouă”, o capodoperă „italiană”.
