O reconsiderare nejustificată

În decembrie trecut, au apărut extrase dintr-o teză de doctorat, susţinută de Gabriela Adam la Universitatea din Sibiu, teză dedicată autorului controversat Heinrich Zillich (ADZ, 23.12. 2016 şi ADZ, 31.12.2016). În fragmentele publicate este vorba despre romanul lui Zillich din 1936, „Zwischen Grenzen und Zeiten” („Între frontiere şi epoci”), făcîndu-se şi unele trimiteri la activitatea sa publicistică, respectiv la aprecieri critice ale operei sale în general. Citînd fără rezerve una din aceste aprecieri, în care opera lui Zillich este comparată cu „Iliada”, autoarea este de părere că prin toate scrierile sale – inclusiv cele teoretice - scriitorul a reînsufleţit memoria spaţiului sud-est-european, asemenea celui care a povestit despre declinul oraşului Troia.

Tot anul trecut s-a publicat şi un Raport al Universităţii din Göttingen care a stat la baza retragerii unor titluri academice onorifice, acordate unor persoane în perioada nazismului. Printre cei cărora le-a fost retras titlul de doctor honoris causa al Universităţii din Göttingen s-a aflat şi Heinrich Zillich. (Extrase din Raport, inclusiv partea despre Zillich, pot fi descărcate aici.) Analizînd opera literară şi publicistică a lui Zillich, autorii evidenţiază nu numai etnocentrismul agresiv al scriitorului, ci şi accentele rasiste şi anti-semite care pot fi depistate în diverse scrieri semnificative pentru concepţiile sale ideologice şi afinităţile cu naţional-socialismul regimului hitlerist.

Heinrich Zillich, născut în 1898 la Braşov, avea o idee fixă care l-a obsedat pînă la sfîrşitul vieţii sale, în 1988. Este vorba despre acea superioritate a germanilor care, după el, ar fi jucat un rol covîrşitor în acţiuni de civilizare a Europei şi mai ales a răsăritului. Zillich, constată istoricul Johann Böhm într-un studiu publicat în limba română, în 2004, „prezintă în publicaţiile sale poporul german ca adevăratul moştenitor al germanităţii, al sîngelui nordic, al conştiinţei sale rasiale, al înclinaţiilor sale religioase, războinice şi statale”. (Versiunea scurtată aici, textul integral aici.)

Încercările de a-l înfăţişa pe Zillich ca pe un filosemit şi propavăduitor al spiritului de toleranţă interetnică şi reprezentant al armoniei tipice „spiritului ardelean” sînt contrazise de personajele sale literare şi de părerile sale politice strecurate în articole, eseuri, poezii sau corespondenţă. Revista „Klingsor” din Braşov, pe care o conducea între anii 1924 şi 1939, a transformat-o, treptat, într-o cutie de rezonanţă a ideologiei naziste. Invocarea faptului că în această revistă au apărut şi unele texte semnate de scriitori evrei de limbă germană din Bucovina în nici un caz nu este o dovadă a unui presupus filosemitism, ci mai degrabă o oglindă fidelă a unui antisemitism selectiv, parţial explicabil prin statutul său de autor minoritar. Într-o scrisoare adresată în 1932 scriitorului evreu de limbă germană, Alfred Margul-Sperber, Zillich îşi expune concepţiile anti-semite, vehiculînd prejudecăţi interiorizate şi stereotipuri rasiale. În scrisoarea respectivă, susţine că ideile expuse lui Margul-Sperber ar trebui să le sintetizeze într-un viitor eseu. O va face un an mai tîrziu, publicînd textul intitulat „Revoluţia germană” (integral aici), după ce Hitler a ajuns la putere în Germania. „Se va aprecia o dată ca o foarte mare realizare că Hitler a ales mijloacele democrației pentru eliminarea acesteia”, scrie Zillich în 1933 în articolul „Revoluţia germană”, apărut în „Klingsor”. „Astfel evoluţia sa a cîștigat o putere de convingere chiar şi faţă de cei care l-au combătut. [...] Conducerea social-democrației, îmburghezită, demascată pentru nerespectarea propriului ei program, s-a autoanihilat. Adversarii lui Hitler nu mai aveau nimic, pentru ce ar fi meritat să lupte. Ei au mințit prea mult.”

Zillich s-a stabilit în Germania nazistă, în 1936. Cele două romane „Zwischen Grenzen und Zeiten” („Între frontiere şi epoci”) şi „Der Weizenstrauß” („Snopul de grîu”) – din 1936, respectiv 1938 – au fost întîmpinate cu entuziasm de către critica celui de-al III-lea Reich. După epurarea bibliotecilor de „literatură decadentă”, romanele lui Zillich se aflau pe lista cărţilor care în mod obligatoriu trebuiau să existe în bibliotecile publice, alături de alte producţii, scrise în spiritul literaturii „sîngelui şi gliei”.

După război, Zillich s-a considerat pe nedrept ignorat de către opinia publică vest-germană. A făcut carieră în cadrul Asociaţiei Saşilor Repatriaţi. Tododată, a continuat să întreţină contacte cu scriitorii îndepărtaţi din circuitul public al Republicii Federale Germania care se considera un stat democratic şi care, după 1949, încerca să depăşească greşelile trecutului.