„Am crescut într-un regim totalitar comunist în care modelele pentru copii erau personaje de genul lui Pavlik Morozov, un băiat care și-a denunțat tatăl drept chiabur și a cărui familie a fost omorîtă din acest motiv. Sau, personaje ce au luptat împotriva „jugului turcesc” în secolul al XIX-lea. [...] Ajuns în Franța la vîrsta de 24 de ani, am contractat o teamă generalizată de tot ceea ce este apărat de stat și de ceea ce venea din sfera publică. Dar, treptat, am interiorizat noua mea situație, de cetățean al democrației, în special prin căderea unui mic zid din spiritul meu, odată cu căderea Zidului Berlinului... Nu m-am mai simțit condiționat de această copilărie și tinerețe trăită într-un mod totalitar.”
Am citat spusele cunoscutului teoretician al literaturii și istoric al ideilor, Tzvetan Todorov, care a încetat din viață marți, în vîrstă de 77 de ani, urmare a unei boli grave degenerative. Spusele sale sînt parte ale unei convorbiri pasionante cu neuropsihiatrul Boris Cyrulnik, publicate de cotidianul „Le Monde”, sub titlul semnificativ „Tentația binelui este mult mai primejdioasă decît cea a Răului”.
Născut la Sofia, în 1939, emigrat în Franța în 1962, Tzvetan Todorov aparține unei pleiade de intelectuali bulgari de renume stabiliți în Occident în perioada Războiului rece, asemenea celebrului artist Christo sau la fel de cunoscutei lingviste Julia Kristeva, toți marcați în subconștientul lor de traumatismele unei tinereți sub regim comunist. Todorov lasă în urmă o adevărată bibliotecă de scrieri fundamentale, începînd de la cele dedicate fanteziei în ficțiune, pînă la cele ce au în miezul lor reflecții despre consecințele colonialismului, fanatism și Holocaust.
Într-o primă fază, în deceniul al șaptea al secolului trecut, ca discipol al lui Roland Barthes, Tzvetan Todorov devenea cunoscut grație cărții sale din 1973, Fantasticul. O abordare structurală a genului literar”. Aveau să urmeze portrete intelectuale ale unor mari gînditori, ca Benjamin Constant, Rousseau, Mihail Bahtin și o pasionantă compilație de texte de arhivă alcătuind o originală autobiografie a Marinei Țvetaeva (Vivre dans le feu. Confessions, la editura Robert Laffont). Au urmat cărți remarcabile: în 1985, „Cucerirea Americii: chestiunea Celuilalt”, „Despre diversitatea umană”, în 1989, „Confruntarea cu extremele: Viața morală în lagărele de concentrare” (1996), „O tragedie franceză: scene din războiul civil, vara lui 1944” (1996), un studiu asupra salvării celor mai mulți evrei bulgari în cursul Holocaustului (2001), „Noua dezordine mondială. Reflecțiile unui european” (2003), sau, de mare actualitate, „Teama de barbari: dincolo de ciocnirea civilizațiilor” (2009).
O ultimă carte în care Tzvetan Todorov afirma, între altele, „noilor veniți într-o țară li se poate cere să îi respecte legile sau contractul social care leagă toți cetățenii, dar nu și să o iubească; datoria publică și sentimentele private, valorile și tradițiile nu aparțin acelorași sfere. Numai societățile totalitare fac o obligație din dragostea de țară”.
Într-un omagiu pe care i-l aducea astăzi lui Todorov în „New York Times”, Rony Brauman, un fost președinte al organizației franceze „Doctori fără frontiere” și prieten de lungă durată al istoricului, afirma „M-a ajutat să privesc lumea într-un fel diferit, să ies din cadrul stereotipului „ei și noi”; „a avut o deschidere remarcabilă a spiritului, privind întotdeauna dincolo de aparențe, refuzînd să se lase hipnotizat fie și de marele Rău, căutînd mereu empatia. Atît în scrierile, cît și în persoana lui, a existat întotdeauna o impresionantă capacitate de amabilitate și bunăvoință”.
Tzvetan Todorov însuși spunea în interviul deja citat cu Le Monde că a fost marcat puternic în viață de două personaje, cel dîntîi fiind scriitorul rus Vasili Grosman, în al cărui celebru roman „Viață și destin” există o idee „ce nu încetează să mă urmărească: tentația Binelui este primejdioasă. Cum o spune un personaj «acolo unde răsar zorii Binelui, copii și bătrînii pier, sîngele curge»”.
Todorov își detalia ideea spunînd într-un alt interviu, cu „La Croix”: „Comunismul a fost o promisiune care a sedus imaginarul a milioane și milioane de indivizi și, pe acest plan, trebuie să iei act de o diferență de talie dintre cele două totalitarisme: în comunism există o înșelăciune, ce lipsește din nazism. Altfel spus, este posibil să fi abuzat de proiectul comunist; este mai dificil să fi înșelat de propaganda nazistă, care reflectă mai mult advărul regimului. Din acest motiv, mulți comuniști care s-au căit au putut deveni cei mai înverșunați anticomuniști - o căință rarisimă la vechii naziști - și ceea ce face ca, pe bună dreptate, vechii comuniști să păstreze un capital de simpatie ce nu le poate fi acordat vechilor naziști. Ceea ce mi se pare cu adevărat urgent pentru noi, astăzi, este să tragem învățăminte din această mare aventură a secolului al XX-lea care a fost proiectul comunist și eșecul lui. Nu de umanitate trebuie să te ocupi; trebuie să te ocupi doar de oameni, luați unul cîte unul”.
Tzvetan Todorov. Mereu de citit și recitit. Să se odihnească în pace!
