O amplă retrospectivă, prima în Germania, a unui mare, dar puțin cunoscut, pictor austriac, Richard Gerstl, deschisă la Frankfurt (la SCHIRN KUNSTAHALLE), aruncă o lumină suplimentară asupra lumii complexe vieneze de la începutul veacului XX, în care arta plastică, muzica, și percepția moralității s-au împletit strîns, conducînd nu odată pînă la un final tragic.
În centrul istoriei lui Richard Gerstl se află o femeie, o muză, atît pentru el, pictorul, cît și pentru compozitorul Arnold Schoenberg, despre a cărui soție, Mathilde este vorba. Ca și în cazul altei celebre muze a epocii de început de veac vieneze, Alma Mahler și istoria relației în trei, cu Gustav Mahler și arhitectul Walter Gropius, detaliile cazului Gerstl au rămas ascunse pînă tîrziu, în deceniile de sfîrșit ale secolului XX, mult timp după moartea protagoniștilor.
Despre Richard Gerstl, astăzi considerat „primul pictor expresionist austriac”, născut în 1883 și dispărut la vîrsta de numai 25 de ani, și despre imensul său talent, publicul nu a aflat decît la începutul anilor 1930; pentru scurt timp, deoarece nazismul avea să-i îngroape din nou memoria, clasîndu-i picturile între cele ale așa-numitei „arte degenerate”.
La moartea artistului, în 1908, familia îi depusese cele circa 60 de lucrări păstrate dintr-un ansamblu estimat la 80, într-un depozit, de unde aveau să iasă abia în 1931, cînd fratele artistului, în condițiile de criză economică, nu și-a mai putut permite să plătească depozitarea lor. Cîteva dintre peisajele lui Gerstl l-au impresionat atît de mult pe proprietarul lui Neue Gallerie din Viena, încît la scurtă vreme, el i-a organizat pictorului complet uitat o mare expoziție, pe care a prezentat-o în mai multe centre culturale europene.
Despre istoria cu final tragic a lui Gerstl, păstrată secretă atît de familia sa, cît și de cercul de prieteni ai lui Arnold Schoenberg, avea să se afle public abia după moartea, în 1951, a celebrului compozitor. Richard Gerstl, un personaj, astăzi asociat cu marii maeștri ai modernității vieneze, Gustav Klimt, Egon Schiele și Oskar Kokoschka, și-a trăit izolat tinerețea, refuzînd să expună tablourile sale - în marea lor majoritate auto-portrete sau portrete ale unor cunoștințe, cărora li s-au alăturat un număr mic de peisaje - în expozițiile de epocă.
Gerstl revendica o tratare picturală „pe un drum complet nou”, separat de cel al secesionismului, al stilizării și artei decorative asociate lui. Auto-portretele sale, între care unul ca nud, sînt, alături de două tablouri de grup cu familia Schoenberg, extrem de provocatoare pentru vremea lor, prefigurînd arta abstractă, pictate cu o extremă vehemență atît a gestului cît și a culorii.
Admirator al lui Freud, avînd studii muzicale și înclinînd chiar o clipă spre o carieră de critic muzical, tînărul Gerstl avea să iasă pentru scurtă vreme din izolarea sa în anul 1906, cînd îi întîlnea pe Arnold Schoenberg (1874-1951) și pe soția sa Mathilde (1877-1923), care l-au invitat să le dea lecții de pictură. Mathilde se transforma curînd în motivul central al picturii sale - înfățișată în șase portrete de-a lungul a doi ani - cărora li se adaugau altele, astăzi istorice, unul al lui Schoenberg însuși, alte două ale celor din cercul compozitorului, între care sora lui Alban Berg, Smaragda, și cumnatul său Alexander von Zemlinsky.
În vara anului 1908, Gerstl era invitat pentru a doua oară, cu întreg cercul lui Schoenberg, în stațiunea de vară Gmunden, pe lacul Traunsee, unde Mathilde îi devenea amantă. Schoenberg, care la acea dată compunea cel de-al doilea Cvartet de coarde, considerat deschizător de drum pentru atonalism, îi surprindea pe cei doi la sfîrșitul lunii august. Gerstl și Mathilde se refugiau într-un hotel la Gmunden și apoi într-o locuință la Viena, dar, după trei zile, Schoenberg își convingea soția să revină acasă. Compozitorul își încheia Cvartetul, dedicat Mathildei, cu o ultimă uimitoare parte vocală, pe versurile unui poem de George Stefan, care începea cu afirmația: „Simt aerul unei alte planete”... Dar, legătura avea să continue, într-un nou atelier al artistului, unde Gerstl avea să facă un ultim portret, un nud, al Mathildei, în manieră abstractă. În cele din urmă Schoenberg, prin intermediul elevului său Anton Webern, o convingea pe Mathilde să încheie aventura... „de dragul copiilor” lor. Exclus din cercul compozitorului, abandonat și depresiv, Gerstl se sinucidea în noiembrie 1908, în fața oglinzii, înjunghiindu-se și apoi spînzurîndu-se, înconjurat de tablourile sale...
S-a spus, amintește istoricul de artă Raymond Coffer, autor al unei teze de doctorat pe subiect, că afacerea dintre Gerstl și Mathilde ar fi constituit elementul catalizator pentru trecerea lui Schoenberg la muzica atonală. Cert pare să fie doar că sinuciderea pictorului și frămîntările cărora le-a dat naștere, pot fi auzite direct sau în aluzii muzicale în monodrama Erwartung (1909) și drama muzicală pe care o începea în 1910 „Die glückliche Hand (Mâna norocoasă)”, ca și în lucrările unui Alban Berg, Concertul de cameră (1925) și Zemlinsky, în opera lui „O tragedie florentin㔂 (1916) și cel de-al doilea și al treilea Cvartet de coarde (1918/1924).
