„Cine semnează propaganda rusă în presa din România” este titlul analizei apărute pe site-ul Hotnews.ro și preluată azi de mai multe publicații. Costin Ionescu semnalează că, de un an, materialele cu pricina poartă semnătură. Înainte, autorii știrilor de acest tip puteau fi găsiți doar în câteva comunități de comentatori online, printr-un număr restrâns de instituții radio-TV și, eventual, după investigații serioase, în spatele site-urilor conspiraționiste cu autor necunoscut”. Odată cu platforma Sputnik, „li s-au adaugat, cu nume si prenume, mai mulți oameni de presă vechi și noi”, pe care Costin Ionescu îi pomenește, cu detalii despre parcursul lor jurnalistic. „Succesul” platformei Sputnik constă în faptul că e citată tot mai des „în media rezistente la distorsiunile Moscovei”. Semnatarii de la Sputnik nu vin „cu propriile investigații, anchete, reportaje sau știri, ci, în general, preia(u) și împacheteaza alternativ informații și luări de poziție din presa română”, care de regulă devine „cutia de rezonanță a propagandei ruse”, cu sau fără voie. Semnificativ e faptul că la posturile oficiale ale statului român – Radio România și respectiv Televiziunea Română, corespondenții de la Moscova ar pune umărul la răspândirea mesajelor Kremlinului. E remarcată și atenția pe care un post privat de știri, Digi 24, o acordă în ultima vreme problematicii ruse. Aici a fost găzduit recent Alexandr Dughin cu o intervenție în care și-a expus pe larg ideile.
Cotidianul Evenimentul zilei publică apelul semnat de mai mulți intelectuali români din Ucraina către românii din lumea întreagă: să nu lase guvernul de la Kiev să distrugă șansa populației de etnie română de a-și păstra limba maternă și cultura. Apelul se opune astfel măsurii luate de Parlamentul ucrainean de a restrânge învățământul în limba maternă doar în ciclul primar.
Dan Dungaciu publică în Adevărul o analiză asupra relațiilor României cu Germania, drept comentariu la o aniversare parțial ratată: „cincizeci de ani de la deschiderea primei ambasade a României la Bonn, gest unic, surprinzător şi strategic la scara relaţiilor Est/Vest de atunci”. Evenimentul a fost salutat la Bonn, dar la București a avut parte de o „tăcere diplomatică (...) profund semnificativă”. Analistul reface principalele moment ale relațiilor dintre cele două țări, cu grija de a pune totul în contextul reacțiilor Moscovei și ale statelor satelit din blocul comunist. Totuși, „Cine se teme de o relaţie strategică cu Germania?” Dan Dungaciu lasă întrebarea fără răspuns, dar vorbește despre o „ambiguitate strategică în ceea ce priveşte poziţionarea”, ceea ce „constituie principala sursă de confuzii proiectate astăzi în exterior de Bucureşti. Declarăm, la nivelul cel mai înalt, că viziunea strategică europeană se bazează pe apartenenţa la nucleul dur al UE, axat pe parteneriatul german-francez, (...) dar, la nivel de practică diplomatică, concentrarea pare acum pe relaţia cu Visegrad-ul, geografie politică, societală şi economică de care ne despart (prea) multe, şi de care România se apropie - culmea! - prin Budapesta”.
Într-un articol de Alina Mungiu Pippidi, publicat pe site-ul romaniacurată.ro și preluat pe blogurile Adevărul, e anunțată o descoperire tristă a muzeografilor de la Vila Minovici, muzeul de artă donat statului român de medicul cu acest nume, și despre care s-a spus că ar fi fost devalizat de armata germană în retragere. Fals. Documentele găsite – un inventar amănunțit al obiectelor din muzeu, realizat de nemți – dovedesc că „Armata română eliberatoare a jefuit propriul său muzeu”.