Eveniment cultural în Germania, de mare efect și ecou, la Gera, în landul Turingia, a avut loc la sfîrșitul săptămînii trecute premiera unei noi producții a operei lui George Enescu, Œdipe, rolul titular fiind interpretat de un bariton francez, Sébastian Soulès, ansamblul Teatrului și al Filarmonicii Turingiei fiind dirijat de directorul său general muzical, Laurent Wagner:
Este vorba, într-adevăr, de un eveniment, despre care un critic muzical venit de la Frankfurt și cotidianul său de prestigiu, Frankfurter Allgemeine Zeitung, semnala imediat, între altele, „excelența pe plan muzical și vocal”, faptul că bas-baritonul în rolul titular Sébastien Soulès „oscilează cu strălucire între anxietatea existențială rece și fatalismul resemnat a lui Œdipe” și că „orchestra împreună cu corul formează coloana vertebrală a reprezentației”.
Spectacolul este excepțional, iar la originea succesului se află atît regizorul Kay Kuntze, directorul teatrului din Gera, care visa de ani de zile să poată pune în scenă Œdipe, cît și scenograful și autorul costumelor, ambele de mare originalitate, Duncan Hayler, și dirijorul, directorul-general muzical, Laurent Wagner, îndrăgostit pe parcursul montării operei de muzica lui George Enescu. Practic, nu poți să nu fii cu totul impresionat de perfecțiunea colaborării dintre regizor și scenograf, de succesiunea de infinite simboluri, idei, soluții, ce ilustrează și dau formă istoriei și muzicii lui Œdipe.
O istorie care pe scenă se desfășoară simbolic sub pleoapa unui imens ochi, ce se deschide făcînd loc scenei naturaliste a nașterii lui Œdipe și se termină cu acesta dispărînd în pupila ochiului ce se închide. Fiecare scenă își are simbolurile și farmecele ei, s-ar putea spune, de la Marele Preot ce trimite cu gîndul la preoții Athos-ului, la triunghiul pitagoric, piesă metalică, pe ale cărei laturi se mișcă își frămîntă gîndurile (și vocea) Œdipe, la vestimentația și mișcarea scenei de la Corinth, care trimit cu gîndul la picturile epocii Art Nouveau și ale lui Klimt, la imaginea chipului uman proiectat pe fundal, ce precede scena Sfinxului, și care - puțini cred că realizează – își are inspirația într-un remarcabil desen al pictorului și compozitorului austriac Anselm Grand, intitulată Ecce homo, Turnul A, nici o știre, evocare a lagărului de la Dachau în care autorul a fost închis în anii războiului...
Gera este un oraș de mici proporții, dar așa cum îmi spunea dramaturgul-șef al operei, Felix Eckerle, montarea lui Œdipe a devenit posibilă grație unui premiu prestigios – de cea mai bună scenă a țării, în afara marilor centre culturale - căpătat cu un an în urmă din partea Ministerului federal al culturii. Felix Eckerle:
„Œdipe este o operă enormă în toate dimensiunile ei, istoria relatată, orchestra este foarte mare, corul la fel. Faptul că anul trecut am cîștigat premiul federal acordat teatrelor de mai mică anvergură și am căpătat astfel bani, ne-a permis să montăm această operă, foarte specială, a cărei muzică suferă, pe de o parte, influențe vieneze și franceze, pe de alta este o muzică specific românească; este un limbaj muzical unic. Nu am văzut niciodată opera pe scenă, dar muzica lui Enescu am cîntat-o aici. Cu cîteva săptămîni în urmă Peter Ruzicka a dirijat Simfonia a 4-a a lui Enescu, iar pentru următorii doi ani avem fonduri importante pentru proiecte cu muzică din Ungaria și România; o muțime de proiecte cu soliști și dirijori invitați. Vom efectua un turneu cu orchestra noastră la Timișoara, care este oraș înfrățit, partener, cu Gera, iar Orchestra Filarmonică din Timișoara va veni aici.”
Muzica lui George Enescu triumfă pe scena de la Gera în estul Germaniei
Cu ocazia premierii operei Œdipe, la Gera s-a aflat și compozitoarea și prof. univ. de la Universitatea din Oldenburg, Violeta Dinescu și elevul ei doctorant Roberto Reale. Le-am cerut opinia despre spectacol. Violeta Dinescu:
„Astăseară am avut ocazia să fim prezenți la un eveniment de o importanță majoră. Oedipe, în această reprezentare aici la Gera - care am putea spune că e sfîrșitul lumii, dar a devenit mai curînd centrul lumii datorită acestei reprezentări - a fost o îmbinare fericită de regie extraordinară, de scenografie extraordinară, decoruri, costume, mișcări și mai ales voci. O voce mai frumoasă una ca alta, un Œdipe care a convins, cu toate că este unul cu care noi nu sîntem obișnuiți, cu tipul acesta de mișcare pe scenă; dar vocea este extraordinară și nu am decît cuvinte de laudă.”
Muzicologul Roberto Reale ne-a declarat la rîndul său:
„Am scris despre operă în program și ieri a fost prima ocazie să o văd live. Am auzit-o de multe ori în înregistrări, dar a o vedea pe scenă
a fost o experiență deosebit de mișcătoare. Cred că este o prezentare incredibilă, iar muzica a fost foarte emoționantă, cu atît mai mult cu cît, deși am ascultat-o de nenumărate ori, am descoperit lucruri noi. Este cumva specificul acestei muzici, de a rămâne mereu un mister. Cred că de fiecare dată cînd vom asculta această muzică vom descoperi ceva ce nu am auzit înainte.”
Printre cei mai satisfăcuți de succesul noii montări a lui Œdipe a fost dirijorul spectacolului și directorul-general muzical de la Gera, dl. Laurent Wagner pentru care muzica lui George Enescu este extraordinară. Ascultați-l:
„Este o muzică extraordinară, este una din capodoperele muzicii de operă a secolului XX, de pus alături de Pelléas et Mélisande de Wozzeck, de Lady Macbeth de Șostakovici. [...] Am cunoscut foarte puțin muzica lui Enescu, trebuie să o recunosc... Am auzit din cînd în cînd celebra Rapsodie română, iar apoi Sonata pentru pian și vioară, a doua sau a treia, nu-mi mai amintesc, cea care există pe o înregistrare cu Enescu și Lipatti... Enescu este un compozitor care este nevoie să fie redescoperit urgent de toată lumea! Œdipe este opera vieții sale. Cred, de asemenea, că unic este faptul de a fi singura lucrare de artă modernă - și prin modern înțeleg de la Renaștere pînă astăzi – care descrie întreaga biografie a lui Œdip de la naștere pînă la moarte. Fiindcă altfel, toate reprezentările personajului, fie ele picturale, dramatice, muzicale etc. se interesează de episodul la Teba, Œdip Rege; dar ce s-a întîmplat înainte, ce s-a întîmplat după? [...]
Este o operă de o infinită bogăție de idei. Pregătirea ei a fost pentru noi un devărat travaliu, dar în seara asta putem spune că totul a ieșit cu bine.”
[Un extras muzical de la repetiția generală, scena Sfinxului cu mezzosoprana Pihla Terttunen]
