Numai vești bune: leul e salvat, leul se recuperează, leul face primii pași în convalescență. Nu e un leu oarecare, e un leu-vedetă, partener al unui manelist celebru într-un clip care a stârnit deja reacții contraculturale puternice. Ministerul de Interne face mare tapaj povestind cum a recuperat leul maltratat cu manele într-un clip de-acum extrem de vizionat. Însuși ministrul povestește cum a prins de gât leul legendar și l-a transformat în miel.
Manelistul a fost audiat în dosarul de rele tratamente cu manele, dar a invocat dreptul de a tăcea. Întregul tărăboi este doar o cortină de fum. Pentru că Ministerul de Interne are probleme mai mari decât leul bătrân și știrb al manelistului: la Suceava s-a descoperit o întreprindere de tipărit permise de conducere la prețuri de lux, dar și în condiții de, până acum, maximă siguranță. Cea mai prosperă tipografie din țara unde românii cheltuiesc trei euro pe an pe cărți. Permisele costă mult mai mult, vreo șapte mii de euro exemplarul, dar stai în față, la volan. Cazul este similar celui de acum 12 ani din Pitești, doar că biletul de călătorie costă de vreo două ori mai mult. Nu se cunosc prea multe nici despre cazul de la Pitești (unde primarul penal Piedone și-a obținut permisul), nici despre cel din Suceava. Nici nu vom afla, de fapt, cele mai importante elemente ale acestui caz: nu informația superfluă că „poliția fură”, toată lumea știe asta și sună a refren hip-hop, ci numele beneficiarilor, pentru că, dacă se respectă rețeta de la Pitești, poate fi vorba despre persoane importante și sus-puse printre interlopii de partid și de stat. De altfel, cine și de ce ar da atâția bani pentru un permis de mașină pe care l-ai putea lua punând burta pe carte? Analfabeții și șefii. De altfel, industria corupției se diversificase: banii nu erau dați doar pentru permise, ci și pentru alte mici favoruri polițienești (e neclar, dar e de presupus că plăteai taxe de urgență la recuperarea permisului/talonului suspendat, îți mai creșteau niște puncte credit, după ce le pierdeai pentru cine știe ce abuz rutier). „O afacere familială” după cum spun anchetatorii și nu e clar la ce familie se referă: la cea politică, la una biologică sau profesională? Poate că, dacă am afla nu doar cine sunt făptașii, dar și cine sunt beneficiarii, am descoperi și gradele de rudenie între hoți. Până una-alta, la Suceava se scot bani cu găleata din cotloanele Inspectoratului județean de poliție.
Ministerul de Interne vrea să ne transmită că e gata să facă operații pe viu în sistem, doar-doar o scăpa de corupți. Sau poate că atunci când îi amenința pe interlopi că va interveni și le va demantela organizațiile se referea de fapt la interlopii și găștile din poliție. Probabil că atunci când spunea „Sunt cu ochii pe voi” nu se referea la mafiile care și-au marcat orașele și teritoriile cu șișul și adrenalina, ci cele care au marcat cu feromoni subsolul și culoarele instituțiilor, iar dacă e așa, poate că ar fi bine să fie cu ochii și pe mafiile din achiziții, din administrația publică și/sau locală, din finanțe, din diverse agenții guvernamentale care dau bani europeni pe ochi frumoși și carnet de partid convenabil.
Indiferent ce vrea să spună, interesant e ce nu face: să-i suspende pe toți șefii poliției județene, să-și trimită potera să culeagă toți corupții, în fine să facă curățenie cu picamerul și aruncătorul de flăcări, pentru că este clar că la Suceava nu era o familie, ci o întreprindere care a industrializat corupția, a externalizat-o (implicat în afacere e și Registrul Auto), care a adus parteneriatul public-privat la cele mai înalte culmi de infracționalitate (a propos, serviciile secrete or fi implicate și ele? Dacă nu sunt, de ce nu au tras alarma, pentru că e vorba despre acte de corupție petrecute de-a lungul a doi ani, timp suficient ca SRI cu aparatura aceea de un miliard de euro, după cum spunea Băsescu, să fileze și să intercepteze toți boierii și răzeșii Sucevei). Poate că la ședința CSAT programată zilele următoare ar trebui să se discute și despre circuitul corupției prin natura statului luând ca exemplu Suceava sau catastrofa de la Piatra-Neamț. Cert este că informațiile publicate de Ministerul de Interne au forțat procedurile și răbdarea DNA care pretinde că poliția nu avea dreptul să facă publice informațiile întrucât ele sunt în curs de cercetare și conțin elemente vitale care trebuie să rămână la dosar.
Ai spune că, în perioada crizei, singura industrie care merge strună este cea a corupției. Coincidență sau poate explicabilă printr-o relație cauzală secret de serviciu, industria de vorbe prosperă și ea. Cum altfel? Mai sunt câteva zile până la alegerile parlamentare și partidele au intrat în ebrietate electorală, amețite de propriile vorbe și gesturi.
Partidul lui Orban le promite alegătorilor toate cireșele de pe tortul împrumuturilor europene: planul lor de guvernare este clădit pe banii pe care ar urma să-i primească România pentru a se redresa după criza pandemiei. Promit reconstrucția din temelii sau poate doar la etajele superioare a sistemului spitalicesc, redresarea educației, amânarea ratelor bancare, reciclarea gunoaielor, 970 de kilometri de autostrăzi și drumuri, salarii de o mie de euro și pensii crescute cu 50%. Ciudat să-i auzi vorbind despre construcția sutelor de kilometri de drumuri acum când de pe Autostrada Transilvania lăsată în paragină au început să plece subcontractorii neplătiți cu lunile. De o promisiune sigur se va ține: reciclarea gunoaielor a început, PNL preluând, procesând și integrând pe liste pe dezertorii adversarilor politici. De asemenea, PNL (pe tura căruia s-a înregistrat o contracție serioasă a pieții muncii din pricini de pandemie) promite jumătate de milion de locuri de muncă și majorarea PIB-ului cu vreo 100 de miliarde de euro. Și, ca în manelele lui Dan Mocanu, agită teancul de treizeci de miliarde de euro cu care vrea să-și ademenească electoratul. Generoși cu vorbe. Generoși cu viitorul.
Pe de altă parte, PSD pare să-și asume riscul de a face promisiuni pe care nu le poate onora, deși la nivel mai modest. Ca să arate că sunt consecvenți, Marcel Ciolacu și echipa reciclează oferta electorală din 2016 că oricum trecem printr-o perioadă de restrângeri și economii și e bine să reciclezi. Și ei mizează pe banii europeni și ei promit scăderi de impozite, dublarea alocațiilor pentru copii, bani pentru elevii care frecventează școala (sic!), vouchere pentru creșă, bonificații la pensie pentru mame... Vor să construiască grădinițe și școli, să garanteze bani pentru start-up-uri și softuri de e-commerce, să investească în locuințe de serviciu, să constituie un fond național de dezvoltare pentru finanțarea necesităților locale, să dea ajutoare de stat, prime, premii, bonusuri etc. O ploaie de aur care să fecundeze câmpul muncii și să stimuleze economia, producția, familia și afacerile de familie. În ceea ce privește țintele programului de guvernare, acestea sunt de-a dreptul suprarealiste ținând cont de performanțele guvernamentale ale PSD de până acum: o creștere PIB de 77 de miliarde de euro, 4,4% creștere economică anuală, o putere de cumpărare mai mare cu 37%, un milion de noi locuri de muncă, un milion și jumătate de români scoși din subteranele sărăciei și un deficit sub 3%. Lista e mult mai lungă, dar nici ecranul calculatorului nu suportă orice!
Comparativ cu PNL și PSD, promisiunile USR par mai abstracte și mai puțin spectaculoase: în principal fără penali, corupție și birocrație. Parlamentul să aibă 300 de locuri, primarii să fie aleși din două tururi, desființarea unor agenții, un miliard de euro pentru infrastructura medicală, acces garantat la medicamente esențiale, școală de la 8 la 5, cu masă caldă și after-school asigurat, investiții în infrastructură etc. Mai modești și poate mai cinstiți. Ca să arată că vor să facă politică altfel, parlamentarii USR și-au depus în mod simbolic demisiile. Semn că renunță la pensiile speciale deși, spun juriștii, gestul lor ar fi avut efect doar dacă era făcut acum patru ani. La pensiile speciale ar fi putut renunța votând în parlament pentru anularea lor. Nu a fost pentru nimeni o necesitate și nici o urgență. Poate și pentru că de pensii speciale se bucură nu doar politicienii, ci și întreaga infrastructură de partid și de stat care a încăpușat multe instituții vitale pentru culisele scenei politice românești. De salarii, bonusuri și pensii speciale se bucură judecători, agenții secreți și șefi de prin poliție și jandarmerie. Pensii speciale încasează și foștii politruci și securiști comuniști. Toți patrioții. Ar fi, într-adevăr, o economie substanțială la buget, dacă pensiile acestora ar fi readuse la normal. Substanțială, dar nu esențială. Esențiale ar fi controlul la sânge al achizițiilor publice, eliminarea corupției, reducerea decalajului salarial din sistemul de stat de la 1:15 (adică salariul minim raportat la salariul unui director de la Compania Națională de Drumuri, de pildă), interzicerea acumulării de funcții sau/și remunerații (directorul de la drumuri pomenit mai sus era și membru în diverse consilii de administrație, consilier al ministrului, cadru didactic, acumulând lunar alte patru cinci lefuri substanțiale și stabilind un raport de 1:50 cu salariul minim). Sunt bugetari care, în România pauperizată de diverse plăgi politice, au salarii cumultate cu pensii și alte beneficii de zeci de mii de euro. Aceste plăți indecente fac rău nu doar bugetului ci și imaginii de sine a angajatului obișnuit, naivul care încă trăiește visul românesc al meritocrației pe care i l-au injectat în hipofiză diverse programe electorale.
După ce parlamentarii USR au anunțat că-și dau demisia, Marcel Ciolacu, și el cu nasul în sondajele electorale, a anunțat că va demisiona pentru că nu vrea nici el pensia specială, se mulțumește cu ce a agonisit. Dacă pe cei din USR îi putem bănui doar de amețeli în lobul de stânga al voinței politice, în moalele populismului, adică, Ciolacu nu făcea decât să cedeze, în urma unui reflex genetic, cleptomaniei de partid: fura o atitudine eroică pentru că spera să mai adauge ceva la scorul electoral (cam mic pentru un partid cu mâini atât de lungi). Plagiază. Fără speranțe, însă, de a-l întrece pe fostul lui șef de partid, Victor Ponta, care dovedește că în ceea ce-l privește, plagiatul este prima și singura lui natură: după ce și-a plagiat doctoratul, CV-ul, partidul, zilele trecute plagia pe pagina sa de socializare un mesaj de comemorare a fotbalistului Maradona. Ca să știți de ce aveți tot timpul sentimentul unei clase politice second-hand.
PNL merge mai departe, fără a fi stânjenit de această coregrafie panicată a ultimei turnante electorale. A suspendat sau amânat marile proiecte, nu vrea să ia decizii importante/cruciale (tăieri de salariu sau reduceri de personal), acum în prag de alegeri, că nu se știe ce tigri trezește. Eșuând cu alegerile anticipate în primăvară, și-a prelungit campania de-atunci până acum. A redus aproape de derizoriu prezența adversarilor/partenerilor în media, acaparând ecranele cu catastrofele de fiecare zi. Ceilalți au fost doar o recuzita democratică de care avea nevoie pentru a-și legitima luptele. Presa a primit o mită consistentă pentru a prezenta versiunea guvernului despre criză și nu e de mirare că prezintă acum, fără discernământ, acțiunile guvernului cu sigla partidului și prin vocea președintelui de partid și de stat Iohannis care dă zilnic probe de dicție la televizor.
Desigur, pentru a redresa economia ar fi nevoie de măsuri draconice. S-o fi salvat el leul manelistului, însă leul Băncii Naționale este în continuare în comă. Pandemia a ridicat deficitul la 7% în primele zece luni ale anului, spune ministrul Finanțelor. Altminteri ar fi fost, recunoaște el însuși, de 3%. Un fel subliminal și involuntar de a recunoaște că economia funcționa în parametri normali și controlabili înainte ca echipa lui Orban să preia controlul și „greaua moștenire”, înainte ca pandemia să conducă România? Unde or fi miliardele acelea furate de PSD? Unde o fi deficitul acela uriaș lăsat de Viorica Dăncilă? Unde este dezastrul economic găsit de oamenii lui Orban?
O explicație o dă Ministerul Economiei pe pagina sa de Facebook unde spune că o parte substanțială a „microgranturilor” acordate din bani europeni pentru micile întreprinderi private, ca să poată trece de criză, au dispărut în conturi private. Cum ar venit, oamenii și-au asigurat banii albi pentru zile și mai negre din fonduri europene. Granturile erau acordate pentru acoperirea unor cheltuieli de necesitate (personal, echipamente, tehnologii, protecția medicală, stocuri de materii prime, datorii către stat) tocmai pentru menținerea în viață a acestor mici afaceri. E posibil ca alte milioane să fi fost investite în echipamente sanitare de protecție neconforme cu normele europene/elementare. Deficitul o fi golit bugetul, dar a umflat multe buzunare. Ministrul Economiei spune că au găsit la vânzare douăzeci de milioane de măști mai bune pentru bal decât pentru spital. „Jumătate din măștile de pe piață nu ne protejează împotriva coronavirusului. Niște cârpe făcute în Asia, ale noastre sunt mult mai bune”, se scuză el. Președintele Iohannis chiar i-a cerut imperios să le retragă de pe piață, deși nu se știe conform căror mecanisme liberale ar putea s-o facă în contextul în care comercianții nu promit salvarea de boală, ci doar conformarea la o regulă neclară. Cum ai putea interzice într-o economie de piață comercializarea unui produs care, deși nu te face mai sănătos, nu este interzis, nici periculos pentru sănătate și are toate analizele vamale făcute?
Dincolo de măștile acestei afaceri se află însă multe altele cel puțin la fel de dubioase: cu dezinfectanți, medicamente, aparatură, tablete pentru elevi, izolete și diverse consumabile. Sunt salarii de pandemie crescute aiurea, prime și beneficii. Sunt cheltuieli imposibil de justificat care stau ca într-o matrioșcă, în burta realității, numai bune pentru a fi descoperite după alegeri când revoluția anticorupție își consumă copiii. Sau niciodată.
Realitatea românească are mereu sarcini dintr-acestea toxice care o fac să trăiască altă viață, în alt film. Deocamdată prezentul este suspendat în beneficiul fanteziilor electorale: în locul șomajului, crizei financiare, psihozelor produse de frică și însingurare, euforia unui viitor de aur. Alegerile injectează mereu endorfine în venele societății ca să simtă toți credință, speranță și iubire pentru politicieni. Cel mai repede se consumă oxitocina, care asigură iubirea. Cea mai persistentă este adrenalina, care alimentează ura și exasperarea, opiumul popoarelor.
*Opiniile autorului nu sunt neapărat și cele ale Europei Libere
