Printre cuvintele pe care, din lipsă de imaginație, jurnaliștii le tot folosesc pentru a comenta actualitatea unul revine insistent: scandal. Cuvântul e bun și pentru evenimentele mondene, și pentru accidentele de circulație, și pentru activitatea școlară, și pentru viața politică (ba chiar mai ales pentru ea). Faceți o sumară căutare pe internet și veți obține, rapid, o recoltă bogată. „Scandal cu interlopi în orașul X”, „Scandal pe o stradă din orașul Y – doi șoferi și-au împărțit pumni”, „scandal pe autostradă”, „actorul Micutzu (?) a fost implicat într-un scandal cu patru bărbați” etc. Nu o dată altercațiile devin contondente și sfârșesc tragic: recent, doi tineri, unul pe motocicletă altul pe trotinetă, s-au luat la harță într-o intersecție, tânărul de pe motocicletă l-a așteptat pe celălalt la următoarea intersecție, l-a lovit cu casca în cap, victima a căzut, a intrat sub o mașină care venea din sens contrar și a murit. Învățământul o ține și el într-un scandal permanent: „scandal înainte de începerea școlilor”, „scandal uriaș la BAC-ul din toamnă”, „scandalul plagiatelor” ș.a.m.d. În politică, scandalul e omniprezent. Polemica și dezbaterea de idei sunt înlocuite cu imagini ale agresiunii fizice: „Senatorul Popescu a sărit la gâtul ministrului Georgescu”. Numirea unui titular la un minister e văzută drept „bătaia pe Ministerul Finanțelor”. Frământări interne într-un partid? „Scandal în PNL”, „Scandal în USR”, „Scandal uriaș în coaliție” - și tot așa, încât începi să ai halucinații și să auzi trosnete de oase și bufnituri de capete sparte.
A face scandal e o veche practică națională ce pare înscrisă în ADN-ul românilor. Cel mai bine a diagnosticat-o, firește, Caragiale. În O noapte furtunoasă, Jupân Dumitrache și Chiriac îi caută pricină lui Rică Venturiano și sunt pe punctul să-i administreze o severă corecție fizică. În O scrisoare pierdută, întrunirea electorală se termină cu încăierarea dintre cele două tabere. D-ale carnavalului e plină de scandaluri și de bătăi. Caraghiosul Crăcănel se rățoiește la rivalul lui prezumtiv în amor: „Da ! Vreau scandal !”. Mița Baston e o expertă în materie. „Vrei scandal cu orice preț ?”, o întreabă Nae Girimea. „Da, vreau scandal, da !”, răspunde, furioasă, Mița, adăugând: „Ai uitat că sunt fiică din popor și sunt violentă”.
La câte astfel de vlăstare din popor avem astăzi, multe din ele cocoțate foarte sus, nu e de mirare că o parte a societății românești este o penibilă mahala.
