Andrei Curăraru este expert în politici publice. A absolvit masterul în politici publice europene la Universitatea din York, blogger, trainer.
Luni
Zi ploioasă. Luni pentru mine este o zi dedicată curiozității intelectuale. Este demonstrat științific că productivitatea zilelor de luni este redusă, și, de aceea, eu încerc să pun accentul pe dezvoltarea personală în această zi de tristețe a birourilor de la Chișinău. Deschid una dintre zecile de cărți care își așteaptă rândul și prind praf pe rafturile electronice.
Citesc un articol scris dintr-o perspectivă foarte diferită de a mea sau despre o temă care nu îmi este suficient de cunoscută. De data aceasta am abordat subiectul venitului minim garantat și aflu, cu o doză considerabilă de mirare, că experimente la tema impozitelor negative au avut loc în diverse state începând cu anii '50. E foarte curios ce am face dacă am ști că avem un salariu minim garantat. Am scrie mai mult, am face voluntariat sau am deveni vegetativi în fața televizorului?
Luni mai este și zi de Quiz. Sunt o persoană competitivă, iar experiența jocurilor intelectuale pentru mine e o imitație a unei vieți politice idealizate. Ai noștri și ai lor caută soluția potrivită pentru o problemă, iar cei care sunt mai preciși și mai rapizi câștigă. De data aceasta au fost ai noștri. Ar fi bine să fie așa și în realitate.
Marți
Zi în așteptarea ploii. Dintotdeauna am fost influențat de timp într-o manieră aproape mistică. Iar dacă aș fi ajuns în Macondo, cred că cel mai mult nu m-ar fi deranjat ploaia care nu se termină, ci așteptarea următoarei ploi. O discuție online m-a readus la o lectură fundamentală, „Ceapaev și Abisul”. Nu sunt sigur de traducerea titlului, dar cred că abisul caracterizează cel mai bine acest text esențial în înțelegerea intelighenției rusești.
Recitind, observ pentru prima dată influența daoistă asupra unui dialog cu adjutantul lui Ceapaev, Petika. Nici basamacul, nici ceara nu au o formă, ele pot lua orice formă, deși nu sunt nici ele altceva decât o formă. Dar și răspunsul lui Petika este unul nu mai puțin revitalizant, ceară nu avem, dar a mai rămas o jumătate de sticlă de basamac. Totuși, intelighenția are ce învăța din înțelepciunea populară.
Miercuri
Continui să meditez la locul așa-numitor influenceri în lumea nouă. Prima reacție naturală, inspirată din sci-fi-ul distopic, este că ei sau ele sunt un rău necesar al desconcentrării comunicării în secolul XXI. Dar, observând exemplele noastre, mă conving tot mai mult că ei sunt un produs al voyerismului umanității, care ia noi forme și, cred, că se va balansa pe o revenire la fond în defavoarea formei. Cred că testul optim pentru a vedea dacă un influencer este relevant ar fi dacă ai avea același comportament de față cu copiii tăi.
Fiecare epocă își are proprii eroi și aștept cu oripilare anul în care Premiul Nobel pentru Literatură va fi acordat pentru titluri de poze pe Instagram. Da, e o manipulare acest argument, dar ca și în cazul știrilor false, nu poți lupta cu ei rațional, trebuie să știi să stârnești reacții emoționale contrariate.
Joi
Am avut o discuție online foarte aprinsă despre vaccinuri. Anti-vaxxerii, termen cu care sunt desemnați oponenții vaccinării, sunt o altă tendință a aceluiași fenomen al desconcentrării comunicării. Pe net oricine poate găsi informații pentru a-și confirma poziția.
Binele comun trebuie să predomine în viziunea mea și vaccinarea trebuie să devină obligatorie...
Deși rațional le putem replica, este foarte dureros să vorbești cu un părinte copilul căruia a avut o reacție adversă la vaccin sau s-a îmbolnăvit de la virusul inactiv din acesta. Totuși, binele comun trebuie să predomine în viziunea mea și vaccinarea trebuie să devină obligatorie. Aceasta este calea cu cele mai puține victime, deși victime vor fi. Sper că pe aceeași cale vor merge și decidenții noștri indiferent de domeniul în care se iau deciziile.
Seara merg la operă. La Boheme contrastează plăcut cu realitățile noastre. Rodolfo, cu siguranță, nu ar fi rămas în istorie datorită operei sale, dar trăiește intens, iubește și suferă. Noi, oare, mai putem trăi, astfel, în momentul de acum?
Vineri
De când s-a făcut mai cald, mă strădui să evit transportul public. Cu toții ne-am deprins în același timp cu acest confort în lipsă de confort al civilizației noastre. Nu că ar fi o poziție de protest, ci una de demnitate civică. Pot să merg pe jos cu douăzeci de minute
Cetățeanul trebuie să reînvețe să fie autonom pentru a fi liber...
mai mult ca să nu fac parte din panopticul de miasme și comportamente asociale din transportul nostru public. E o parte din stoicismul de care avem nevoie pentru a trăi în Moldova. Și încă îmi mai permite să ascult o carte audio sau un podcast, poate chiar de la Europa Liberă, în acest timp. Cetățeanul trebuie să reînvețe să fie autonom pentru a fi liber. Și soluții simple pentru asta, din păcate, nu există. Navighez cu plăcere între băltoacele și respir cu aerul proaspăt de după ploaie pe străzile Macondo-ului meu personal.