Linkuri accesibilitate

Cine bagă în seamă rugămintea lui Ion Chicu?


Realitatea cu amănuntul (în stare de urgență), văzută de scriitorul Iulian Ciocan.

Aşadar, starea de urgență e prelungită în RM cel puțin până pe 15 septembrie. Iar premierul Ion Chicu a lansat o nouă rugăminte către moldoveni:
„Să respectăm cu toții regulile sanitar-epidemiologice. Numărul cazurilor noi de infectare a crescut semnificativ. Ne așteptăm săptămâna aceasta la noi anti-recorduri. Vă rog să fiți precauţi”. Şi secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Sergiu Golovaci, şi-a exprimat dezamăgirea că mulţi oameni nu conştientizează gravitatea situaţiei şi a precizat că regulile impuse în perioada pandemiei sunt o necesitate vitală pentru a putea supravieţui.

Am ascultat ce au spus funcţionarii şi am dat a lehamite din mână. Cine oare mai aude rugăminţile şi precizările astea? Mai nimeni. Şi-apoi poţi să-i responsabilizezi pe moldoveni cu rugăminţi? Mă îndoiesc. Anti-recordul a venit chiar în ziua în care premierul lansa rugămintea: 624 de infectaţi!

Ion Chicu ar trebui să înţeleagă că debandada cu nerespectarea normelor sanitare e prezentă chiar în instituţiile de stat. Şi în calitatea sa de premier ar putea să-i oblige pe cei care muncesc în instituţiile de stat să poarte măşti, nu să-i roage. Dar se vede că premierul atâta poate, să arunce din când în când cite o rugăminte sfioasă.

Republica Moldova nu e Suedia, aici nu poţi miza pe responsabilitatea oamenilor, pe bunul lor simţ, pe solidaritate. RM e o junglă în care supravieţuieşte cine poate. În RM nu există solidaritate. De aceea, nu faci nimic aici cu rugăminţi. Vor purta o sumedenie de indivizi masca pe-o ureche în spaţiile publice închise. Nici măcar proprietarii spaţiilor nu sunt interesaţi să respecte normele sanitare.

Mai aflu că 72 de persoane care erau în autoizolare “au părăsit conştient fără mască locul în care erau autoizolați”. Ce să spun? Asta e normalitatea moldovenească. Aşa sunt auzite rugăminţile lui Ion Chicu. Şi vor veni luni şi mai interesante…



XS
SM
MD
LG