Linkuri accesibilitate

Cine sunt cetăţenii care ne vînd ardei cu plumb?


Ei vor să ajungem la Spitalul Oncologic şi nu au nici o remuşcare? Îi interesează numai paralele? Dar nişte despăgubiri nu vor să le plătească oamenilor care ingurgitează ardeii lor?

Aflu din presă că premierul Maia Sandu ne promite că autorităţile vor face totul pentru a nu admite comercializarea cîtorva sute de tone de legume, în special de ardei graşi şi ceapă, în care s-a descoperit un conţinut sporit de plumb. Legumele cu pricina au fost crescute pe terenuri irigate cu apa Bîcului, iar Bîcul, ştim bine, e un soi de groapă de lături, un soi de closet.

Cine sunt cetăţenii care ne vînd ardei cu plumb?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:35 0:00
Link direct


Maia Sandu spune că va face tot ce îi permite cadrul legal ca să protejeze sănătatea cetăţenilor. Îi mulţumim. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor spune că produsele cu mult plumb vor fi distruse. E OK, dar eu unul aş vrea ca presa să fie invitată atunci cînd aceste legume vor fi distruse. Să vedem toţi că ele într-adevăr sunt distruse.

Şi ce mîncare de peşte e acest cadru legal? Ce prevede el în asemenea cazuri? Cum sunt pedepsiţi concetăţenii noştri care deliberat vor să ne otrăvească? Sunt amendaţi? Sau poate sunt băgaţi în puşcărie? Vreau să ştiu ce li se întîmplă acestor aşa-zişi agricultori care ne bagă plumb în organisme. Sau poate pedeapsa e minusculă şi flăcăii, după ce scandalul trece, se apucă iar de irigat terenuri cu apă din Bîc?

De fapt, ce e în mintea acestor concetăţeni care ne vînd ardei şi ceapă cu mult plumb? Cine sunt ei? Vreau să-i văd. Ei vor să ajungem la Spitalul Oncologic şi nu au nici o remuşcare? Îi interesează numai paralele? Dar nişte despăgubiri nu vor să le plătească oamenilor care ingurgitează ardeii lor?

Vreau să zic iată ce. ANSA şi alte organe de control sunt plătite pentru ca noi, cetăţenii, să fim siguri că ceea ce cumpărăm în pieţe şi magazine e de calitate bună. Nu trebuie să am dureri de cap şi să mă gîndesc mereu ce fel de produs alimentar am luat, dacă există organe de control. Dar situaţia e de aşa natură că acum eu nu am nici o siguranţă că ceea ce cumpăr e OK. Nu am, după ce mănînc harbuji de la piaţă care îmi provoacă indigestii, nu am, după scandalul laptelui, nu am, după ce apar ardei cu plumb. Ar fi cazul ca aceste organe de control să muncească în aşa fel ca nimeni să nu mai îndrăznească să ne propună ceva dubios.

XS
SM
MD
LG