Încerc să înţeleg ce-am făcut noi aici din îndepărtatul an 1991 şi am impresia că nu am realizat nimic notabil. Suntem acum în punctul în care eram în 1991, ba chiar într-o situaţie şi mai proastă. Au fost 28 de ani de vînzoleală sterilă, pigmentată cu sloganuri însufleţitoare ale unor politicieni şi cinovnici rapaci, care au avut grijă mai mult de buzunarele proprii în timp ce suferinţele unor oameni simpli nu se mai sfîrşeau.
Abia am scăpat de un regim autoritar, dar am scăpat oare cu adevărat de el? Da, marii „făuritori” Plahotniuc şi Shor au dat bir cu fugiţii, o fugă simptomatică, grăitoare. Dar parcă regimul „marelui coordonator” putea să existe fără mii de funcţionari, judecători, oameni de afaceri şi intelectuali docili? Iar oamenii aceştia au rămas aici şi nu e limpede deloc cum vor munci ei în continuare pentru ţară? Îşi vor schimba lozincile şi vor simula participarea la primenire? Sau vor lupta cu noua putere?
Văd că noua putere începe a schimba unii funcţionari ai vechii puteri. Şi-a dat demisia şi preşedintele Curţii Constituţionale. Vor mai fi pesemne şi alte demisii, şi alţi cinovnici schimbaţi. Şi mai departe ce va fi? E de ajuns asta? Căci nu ştiu dacă e posibil să-i schimbi pe toţi.
Iar mai departe vor conta numai două lucruri. Iată primul. Vor cu adevărat noii guvernanţi să facă ceva bun pentru ţara asta? Vor ei să se gîndească mai mult la buzunarele cetăţenilor decît la
Presa şi societatea civilă trebuie să fie cu ochii pe noua putere, să-i monitorizeze orice pas ...
buzunarele lor? Au ei cu adevărat dorinţa de a scoate ţara din mocirlă? Vor avea ei puterea să se ţină departe de indivizii dornici de căpătuială? Şi al doilea. Presa şi societatea civilă trebuie să fie cu ochii pe noua putere, să-i monitorizeze orice pas. Fără controlul societăţii, guvernanţii o cam iau razna.
Ar fi ceva fantastic-halucinant să avem nişte conducători oneşti. Ceea ce am văzut timp de 28 de ani în structurile puterii a fost un soi de decădere morală. Abia aştept să văd ce va fi în lunile următoare.
