Născută la 31 mai 1984 în municipiul Chișinău. A studiat la Facultatea de Litere, USM, specializarea Limba și literatura română – limba engleză, iar mai târziu urmează studiile de masterat și doctorat la aceeași facultate. Actualmente este profesoară de limba și literatura română, grad didactic unu, la LT „Vasile Alecsandri” din mun. Chișinău, profesoară de arta comunicării la CCC „Floarea Soarelui”, membru al colegiului de redacție al ziarului pedagogic „Făclia”, consilier pe comunicare la CMC al FSEȘ, fondator al Asociației Obștești „ATU”.
În trecut: a fost șefa secției Informare și Relații cu Comunitatea din cadrul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport Chișinău; Consultant principal în Direcția Promovarea Drepturilor Omului și Comunicare, Oficiul Avocatului Poporului; Consilier în cabinetul Primarului General al mun. Chișinău.
Luni
Ceasul deșteptător mă anunță că e ora 4:00!
Nu-mi vine să cred că așa repede s-a făcut dimineață și aș dori ca măcar încă puțin să dorm. Ațipesc și… iarăși același sunet insistent. Mă trezesc. Pot lucra până la o oră oricât de târzie, numai să nu mă trezesc devreme, însă i-am promis domnului redactor Tudor Rusu de la „Făclia” că la prima oră îi voi prezenta articolul despre o activitate pe care am organizat-o cu echipa ATU. Pentru mine este important să mă țin de cuvânt, iar domnul Rusu este omul care pune preț pe corectitudine și disciplină. Activez la „Făclia” de 13 ani. Aici am avut parte de susținere, am crescut profesional și mă simt ca acasă.
S-a făcut ora 5:00!
În casă miroase a cafea, iar degetele aleargă grăbite pe tastatură pentru a nu pierde nicio idee.
După câteva întâlniri de dimineață, mă străduiesc ca la ora 11:00 să ajung la liceu. Nu am ore, dar este o zi specială: aniversarea doamnei director și am ținut neapărat să fiu prezentă alături de colegi.
Doamna Daniela Vacarciuc este un pedagog înnăscut și un manager de calitate, iar eu îi datorez foarte mult în ceea ce privește afirmarea mea în calitate de cadru didactic. În timp ce noi o ascultăm cât de frumos vorbește despre mama sa, o sună Dan, fiul din România, care - pe lângă felicitări - o imploră să se mai odihnească, să trăiască și pentru sine, nu doar pentru școală.
Închei ziua verificând lucrări de control, dar nu reușesc să le citesc pe toate. Într-o oră abia pot să verific 5-6 lucrări, deoarece trebuie să fiu atentă la fiecare detaliu pentru a reuși, astfel, să înțeleg cum trebuie stimulați copiii în scopul obținerii unor rezultate cât mai bune.
Marți
Chiar dacă mi-am făcut cafeaua, nu reușesc să iau nicio înghițitură. Ies grăbită din casă de teamă ca nu cumva să întârzii la lecții, deoarece chiar dacă locuiesc la aproximativ 15 minute distanță de școală, traficul este imprevizibil.
Stau de 40 de minute în stație, dar nimic. Emoții. Nervi. În sfârșit, apare autobuzul nr.19. Urc și constat că este, ca de obicei, o aglomerație infernală.
Însă, starea de stres și de disconfort dispare îndată cum ajung în fața clasei a XI-a C. Sunt copii la o vârstă frumoasă; se află acum într-o permanentă căutare, într-o competiție continuă. Din toată practica mea pedagogică m-am convins că atunci când ajung în clasa a XI-a aproape toți adolescenții se transformă, devin de nerecunoscut. Sunt mereu pe poziție de luptă, dar nu-s deloc răi, ci doar imprevizibili. Iar eu am învățat să-i accept, să-i înțeleg și să le gestionez problemele cu ajutorul instrumentelor pe care ni le pune la dispoziție psihopedagogia. Plus, datorită unor cursuri realizate anul acesta online la o universitate din Texas, SUA, am învățat câtva trucuri de abordare relațională bazată pe încredere (TBRI), care elimină orice situație de conflict. Funcționează întotdeauna!
Le dau sarcină în clasă și observ că unul dintre tineri nu scrie. Mă apropii de el și îl întreb cu blândețe dacă l-am supărat cu ceva de protestează. Moment care îl determină să-și conștientizeze gestul și, zâmbind ca un puști pus pe șotii, începe să ia notițe. La jumătatea lecției apare și Maxim Dereli. Îi fac semn să se așeze la locul său fără a distrage atenția colegilor. Maxim e un copil minunat. Poate nu e cel mai bun la română, dar întotdeauna a dat dovadă de responsabilitate și bun simț. Dimineața merge la antrenamente, pregătindu-se pentru campionatul mondial la Muay-Thai și K-1. Încerc să-l susțin și tocmai de aceea am făcut pentru el un program special în perioada când are competiții, dar nu vrea să accepte favoruri. La lecția de săptămâna trecută a venit special să scrie lucrarea de control după care a fugit repejor să evolueze în cadrul campionatului național.
Urmează lecțiile la clasa a X-a. Aici elevii au avut de pregătit un spectacol sau un filmuleț inspirat din Povestea lui Harap-Alb. Urmărim unul dintre filmele realizate de elevi și ne distrăm copios. Poate că au fost, în unele momente, neîndemânatici, poate că nu au respectat toate regulile pentru o regie și un scenariu reușit, dar entuziasmul lor este fascinant și molipsitor. Pot să afirm că asta a contat cel mai mult. Poate că, în timp, vor uita care sunt trăsăturile basmului, momentele subiectului, dar cu siguranță nu vor uita niciodată cum s-au simțit la lecția de limba română.
Miercuri
Plouă liniștit și frumos.
Chiar dacă afară e rece și timpul e posomorât, îmi pun o eșarfă roz, ca să dau pata de culoare zilei. Am planificat cu colegii de la liceu să participăm la maratonul RunPink pentru a susține femeile cu cancer la sân, dar ploița tomnatică ne-a determinat să amânăm evenimentul pentru o altă zi. Totuși, eșarfa roz o port cu mine. Cancerul mamar nu e o problemă străină pentru familia mea, de aceea mă implic de fiecare dată când e vorba de solidarizare și susținere a femeilor care suferă sau au suferit de această boală.
În a doua jumătate a zilei, particip la organizarea Ședinței Biroului Executiv al Consiliului municipal Chișinău al FSEȘ și al Comisiei de Cenzori. Președinta CMC al FSEȘ, Margareta Sîrbu, propune abordarea mai multor probleme. Una dintre cele mai stringente este acordarea suportului cadrelor didactice care au suferit forme grave de COVID-19. Doamne, câtă durere a lăsat în urmă acest virus, arătându-ne, totodată, câte lacune sunt în legislația țării. Tare mi-aș dori ca lumea să afle câte negocieri și câtă muncă este în culise pentru ca drepturile noastre să fie respectate.
De astăzi pornesc lucrul la un proiect pentru sindicat. Voi descrie istoria a două femei puternice, sindicaliste, care zi de zi luptă pentru schimbare. Este vorba despre Natalia Bulat, directorul IPLT „Gheorghe Asachi” și despre Ludmila Varzaru, lider sindical. Ulterior, voi merge în alte instituții de învățământ pentru ca să descopăr destine și să le descriu în paginile ziarului „Făclia”. Avem nevoie de modele care să ne inspire, eroi nevăzuți de la care putem să învățăm lecții de curaj și implicare civică.
Joi
Pensia ei, om care a lucrat o viață, a ajuns să fie egală cu indemnizația unui șomer
Este hramul orașului. Azi pot vorbi mai mult cu mama și cu tata la telefon. Vorbim în fiecare zi, dar ne vedem mai rar. Mămica se plânge că din cauza noilor modificări, pensia ei, om care a lucrat o viață, a ajuns să fie egală cu indemnizația unui șomer. I-a fost majorată cu doar 45 de lei. Apoi continuă pe o notă pozitivă, spunându-mi că se roagă permanent pentru mine și Coliță pentru ca măcar nouă să ne fie bine. Tăticu e cam întristat că via nu prea a dat roadă și speră să reușească să-și scoată măcar investiția. Mă întreabă când vin acasă pentru că avem must deja și ar fi bine să reușesc să-l gust. Îi ascult cu drag și mă minunez de înțelepciunea părinților, moștenită probabil de la bunici și străbunici.
Vineri
Pentru echipa noastră, Asociația Obștească „ATU” e ca și un copil pe care îl creștem cu dedicație, pasiune și entuziasm. Am avut, la Strășeni, un nou training pentru proiectul „Secretele Profesorului”, în cadrul căruia am vorbit despre arta comunicării. Viorel Cozma a divulgat din practica sa actoricească secrete despre ținuta în fața clasei, despre dicție și improvizație. Zina Bivol a dat o lecție despre atitudine și forța vocii, iar eu am vorbit despre importanța gesturilor atunci când te afli în fața unui public sau a unei camere de luat vederi. Acest HUB al profesorilor este extrem de important pentru orișice cadru didactic și ne-am dori să-l extindem la nivel de țară. Atunci când pornim un proiect pornesc întotdeauna de la necesitățile mele, ca profesor, pentru a deveni mai bună. E îmbucurător când partenerii de proiect acceptă fără rezerve provocările noastre.
Închei săptămâna acasă, la Lozova. Chiar dacă sunt la o distanță mică, nu mi-am văzut părinții de câteva luni. Îi cuprind strâns. În brațele lor mă simt copil…
Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru familie, pentru oamenii din viața mea și pentru lecțiile pe care le primesc în fiecare zi.