Europa Liberă în direct
Joi 26 iulie 2007
Moderator: Victor Eskenasy-Moroșan.
Eu și câinele meu, Securitatea (25)
Prima declarație dată în sediul Securității în 10 aprilie 1977 a fost cea mai bună și cea mai curajoasă. Eram în tensiune, dar mă simțeam ușurat, mă eliberasem de frică. Scrisorile erau deja în Occident, nu mai aveam nimic de pierdut, cel mult lanțurile.
Declarația, după întrebările anchetatorilor, a fost la obiect și îmi asumam demersul ca protest politic.
„Cauzele care m-au determinat să scriu domnului Președinte Nicolae Ceaușescu și domnului Președinte Jimmy Carter, precum și domnului Paul Goma se află expuse în cele trei scrisori. Nu am nimic în plus de adăugat, nu reneg nimic din cele ce am scris, cred în cele ce am scris. Convingerea mea este că în România, nu numai Declarația universală a drepturilor omului, celelate documente legate de Carta ONU, la care țara noastră a aderat, nu numai actul final de la Helsinki nu sunt respectate, dar nu sunt respectate nici foarte multe din articolele Constituției Republicii Socialiste România”.
Mi s-a sugerat apoi că, poate, cauza protestului ar avea la bază nemulțumiri personale. Am respins această sugestie și mi-am pus protestul sub semnul, politicului.
„Nemulțumirile personale nu au importanță în acțiunea mea politică. Că muncesc de 15 ani și nu am reușit să am decât ceea ce ați constatat la percheziție, că stau într-o cameră mizeră, că am un salariu care abia îmi ajunge să trăiesc eu și mama mea, toate acestea nu sunt decât multe mărunte mizerii ale vieții, de care nu numai eu sufăr, ci și mulți alții. Nu m-am plâns de ele pentru că am știut că mai mult nu se poate și pentru că am sperat că voi putea realiza cu timpul ceva mai mult. Din păcate, cu cât trece timpul, cu atât mi se pare că trebuie să mă resemnez cu mizeria în care trăiesc.
Nemulțumiri legate de activitatea mea profesională sunt de asemenea minore. Mai grav mi se pare felul cum e orientată activitatea de reflectare a realizărilor din cinematografia noastră, felul cum sunt cocoloșite multe filme proaste. Însă nici aceste lucruri nu mă privesc, pentru că, nu-i așa, indicațiile vin «de sus».
Necazurile și nemulțumriile legate de viața mea, de starea mea materială, nu le-am discutat cu nimeni pentru că nu interesează pe nimeni. Hotărârea de a scrie cele trei scirsori am luat-o după ce am aflat de scrisoarea lui Paul Goma adresată celor 35 de state semnatare ale actului final de la Helsinki și care se vor întâlni în curând la Belgrad. Nu m-am consultat cu nimeni, nu le-am citit nimănui.
Câte un exemplar din fiecare scrisoare am trimis ziarelor „Neue Zürcher Zeitung” și „Washington Post”, precum și postului Radio Europa liberă. Un exemplar din scrisoarea adresată Președintelui Jimmy Carter l-am expediat la Casa Albă. Câte un exemplar din cele trei scrisori intenționam să i le dau și dlui Paul Goma.
Toate scrisorile le-am redactat personal, în camera mea, și tot acolo le-am bătut la mașină. Posesoarea mașinii nu cunoștea ce intenționam să fac cu mașina de scris.
Nu am discutat scrisorile. De Paul Goma știam încă de la apariția în străinătate a romanului său Ostinato. Știam de activitatea lui literară de la Radio Europa liberă. Din păcate, nu l-am întâlnit, nu l-am cunoscut, nu am discutat cu el și deci nu m-a încurajat.
Adresa postului de radio Europa Liberă am aflat-o într-un mod surprinzător de simplu: ascultând acest post de radio. Da, audiez în mod curent Radio Europa Liberă. Nu am discutat cu nimeni, pentru că toată lumea se ferește de toată lumea. Sunt în relații colegiale cu toți membrii redacției. Despre viața lor particulară, despre opiniile lor nu știu nimic, în afara relațiilor de serviciu. Nu frecventez în particular pe niciunul dintre ei. Cum v-am spus, toată lumea se ferește de toată lumea și nimeni nu-și dezvăluie adevăratele opinii, dacă au altele decât cele afirmate în ședințe sau în scris.
Cam acesta a fost, în linii mari, textul primei mele declarații. Aveau să mai urmeze și altele. Ancheta s-a complicat, a durat. Și a reînceput să-mi fie frică. Însă despre toate acestea, în emisiunile viitoare. Până atunci, s-auzim numai de bine.
