Europa Liberă în direct
1 noiembrie 2007
Moderatori: Ileana Giurchescu și Victor Eskenasy-Moroșan.
Eu și câinele meu, Securitatea (39)
Așadar, după mai bine de două luni de presiuni din partea redacției să-mi dau demisia de bunăvoie și nesilit de nimeni, după ce am fost dat afară în condiții nelegale și apoi rechemat la slujbă, Consiliul Culturii a găsit soluția să se debaraseze de oaia neagră care întinase valorile socialismului și ale ideologiei de partid (nu participasem la o ședință de învățământ politic care nici măcar nu avusese loc). Trebuie să mărturisesc că, în vânzoleala dementă cu învățământul politic, am întâlnit și un securist care a avut o sclipire de inteligență în ochi, și asta fără să i se pună o lampă în ureche. După 30 de ani, la sfârșitul unei Note date de informatoarea „Laura”, am găsit următoarea adnotare a locotenentului Vasile Măieran: „«Laura» a fost instruită să acționeze asupra celui în cauză în sensul de a-l influența pozitiv, dar nu de pe poziții politice rigide, care nu au efect asupra lui Nic Munteanu”. Peste ani, Măieran, grație inteligenței lui, a fost promovat în echipa „Melița și Eterul”, când de acum deja lucram la Europa Liberă.
Așa că, începând cu data de 1 iulie 10977, n-am mai fost dat afară de la revista „Cinema”, am fost „restructurat”. Postul meu a fost desființat peste noapte. Măsura era beton și putea fi atacată cu greu în justiție. Urma să-mi găsesc o slujbă, urma să mă ajute și tovarășii de la Securitate – pentru o slujbă „coresponzătoare”, cum glăsuia hârtia de băgare afară. Urma ca în următoaele două luni să-mi primesc salariul de la revista „Cinema”, dar fără să trec pe la redacție. Șmecheria era ca ei să-mi propună ceva gen vânzător la aprozar, sau muncitor necalificat la o cooperativă, eu să refuz – ceea ce aș fi făcut –, după care puteam fi ușor încadrat la parazitism.
Evident, după restructurare, m-am dus la tovarășul Ion Georgescu să-i spun tărășenia, așa cum convenisem să o fac ori de câte ori aș fi avut o problemă. Și acum aveam una cât casa de mare.
Firește, tovarășul Georgescu a dat din umeri. Nu era vina lor și nici n-a vrut să audă de promisiunea pe care mi-o făcuseră că, dacă opresc difuzarea scrisorilor, nu o să mi se întâmple nimic.
Așa că m-am dus frumos acasă. La fiecare două săptămâni mă duceam la revista „Cinema” să-mi ridic chenzina și m-am pus pe așteptat. Ce așteptam? Pașaportul. Iar de la Pașapoarte nu venea niciun răspuns. Trebuia să am răbdare și tutun, să aștept cele șaizeci de zile legale în care autoritățile urmau să-mi dea un răspuns la cererea mea pentru un pașaport turistic. Însă nici vorbă să-mi caut slujbă. Dar îmi căutau ei. Sau se prefăceau că o fac.
Așa că am fost din nou chemat la tovarășul Georgescu să-mi spună: Ce am de gând? Slujbă? N-am găsit. Dar mă gândeam la ceva? Păi mă gândeam la o recalificare. Bunăoară, ardeam de nerăbdare să devin tutungiu, șofer de autocamion sau la ITB, deși habar n-aveam să conduc vreo mașină și nici azi n-am carnet. Sau poate mă fac benzinar. De ce? Am auzit că se câștigă mai bine? Nu. Vreau să mă las de fumat. Tovarășul Georgescu s-a enervat. El vorbea serios și eu râdeam de glume.
Am avut cu tovarășul Georgescu momente mai ludice, pe care el le suporta stoic, convins că am încredere în el datorită personalității și puterii lui de convingere. Îmi găsiseră totuși și ei ceva, și a urmat un moment de film comic, cu Sergiu Nicolaescu. Îl cunosc? „N-am avut plăcerea” (dar îl știam bine). Să mă duc să-l caut. Sergiu Nicolaescu, în afara filmelor lui geniale, era și secretarul organizației de bază de la ACIN, însă eu nu eram membru de partid și nu văd de ce l-aș fi căutat. Păi, să lucrezi cu el la Buftea. Și ce să fac acolo? Ai putea fi asistent de regie la tovarășul Sergiu Nicolaescu.
Am declinat oferta. N-aveam calificarea necesară. Se știa că un regizor atât de mare ca Sergiu Nicolaescu nu lucrează decât cu profesioniști de primă mână, pe care nici la Hollywood nu i-ai fi găsit. Așa că nu puteam face față exigențelor unui regizor atât de mare. Nu era meseria mea. Mersi.
Și am continuat să aștept pașaportul. Însă asta e o altă poveste, și cu ea vom continua săptămâna viitoare. Până atunci, s-auzim numai de bine.
