Europa Liberă în direct
Joi 31 mai 2007
Moderatori: Ileana Giurchescu și Lucian Ștefănescu.
Eu și câinele meu, Securitatea (17)
Dacă în 1977, în scrisoarea adresată lui Nicolae Ceaușescu, jurnalistul care eram, încă tânăr (abia împlinisem 35 de ani) a reușit să se elibereze de căluș, nu același lucru se putea spune despre presă.
„În aceste condiții, e limpede că în România libertatea presei e o farsă. În schimb, monopolul asupra informației e o realitate cum nu se poate mai concretă. Și evident, monopolul asupra informației nu are sarcina să pună presa, radioul și televiziunea în slujba opiniei publice. Monopolul asupra informației are misiunea să înlocuiască însăși informația cu propaganda de partid. Mai întâi legile, apoi alegerile, acum informația. Toate reprezintă nu interesele poprului, ci interesele partidului, ale dumneavoastră personal. Suntem astfel martori neputincioși în propria noastră țară la un grandios spectacol al puterii, un spectacol la care nu participăm decât pasiv. Pasiv și obligatoriu. Propaganda și cenzura veghează ca nicio informație să nu ajungă la cititori dacă nu e favorabilă partidului, dacă nu pune în evidență justețea tezelor și legitimitatea actelor sale. Partidul nu vrea ca românii să-i verifice spusele, să-i analizeze, să-i judece sau să-i critice rezultatele. Singurele critici admise sunt cele venite de la vârf, mai precis de la dumneavoastră, și atunci doar pentru a denunța interpretarea eronată, aplicarea greșită, incompetentă a directivelor partidului și a prețioaselor indicații. Competența partidului, valabilitatea indicațiilor, indiferent de domenile vizate, nu pot fi puse la îndoială. Erorile, dacă sunt recunoscute, sunt de execuție, niciodată de concepție. Așa se face că eșecurile economice – și România nu duce lipsă de așa ceva – oricât ne-ar plăcea nouă să recunoaștem, sunt suportate de popor și niciodată de partid. Partidul nu greșește niciodată. Cu fiecare an, cu fiecare cincinal au fost obținute noi și remarcabile realizări în dezvoltarea economico-socială a țării; producția industrială a continuat să crească într-un ritm înalt; venitul național a crescut; s-au dat în folosință un număr sporit de apartamente.
Și, în timp ce partidul se extaziază în fața uriașelor sale realizări, populația își târăște viața de la o zi la alta, de la o chenzină la alta. Numărul, lungimea și grosimea cozilor sunt în continuă creștere, produsele de primă necesitate lipsesc, sau se găsesc foarte greu și, când se găsesc, sunt de calitate proastă sau insuficiente, serviciile sunt insuficiente și de o calitate mizerabilă, prețurile cresc, iar puterea de cumpărare scade văzând cu ochii. Salariile cresc mai încet decât costul vieții. Dar problema locuințelor e staționară, aceasta fiind o boală incurabilă a oricărui regim comunist.
Presa noastră liberă nu vorbește despre aceste aspecte ale vieții noastre, deși și acestea sunt realizări ale regimului, rodul înțeleptei politici economice a partidului. În schimb, presa noastră liberă este liberă să vă laude cu o ploaie de adjective de care nu s-a bucurat nicio altă mare personalitate a istoriei noastre, nici măcar după moarte, cu atât mai puțin în timpul vieții. Dacă e adevărat că, indiferent de poziția pe care o ocupă în societate, comunistul trebuie să dea dovadă de modestie, atunci cum puteți accepta dumneavoastră, comunistul, ca presa, poeții și prozatorii Curții să scrie despre dumneavoastră ca despre «cel mai bun fiu al poporului român», «marele fiu al țării», «cel mai strălucit fiu al națiunii române», «Omul între oamenii zilelor noastre», «Conducătorul care încununează șirul marilor bărbați de stat ai neamului nostru», «Încercatul Cârmaci» ș.a.m.d. Probabil că îndurați acest calvar al elogiilor numai și numai din modestie și pentru că nu puteți face niciun fel de demersuri pe lângă o presă liberă să vă laude și care ține să vă sanctifice încă din timpul vieții.”
Acuma, că am terminat și cu presa și cu libertatea presei, a venit timpul să trec și la nivelul de trai. Și despre aceasta vom vorbi săptămâna viitoare. Până atunci, s-auzim numai de bine.
