Europa Liberă în direct
joi 22 martie 2007
Moderatori: Ileana Giurchescu și Victor Eskenasy-Moroșan.
Eu și câinele meu, Securitatea (7)
Deşi m-a studiat şi m-a chinuit mai bine de trei ani, lucru surprinzător pentru o instituţie pe informaţiile căreia mulţi pun bază şi astăzi, căpitanul de securitate Costică Tănase nu-mi ştia nici măcar numele exact. Toate documentele din dosar sunt întocmite pe numele Munteanu C. Nicolae şi pe mine mă cheamă Neculai. Aşa scrie în actele mele, aşa semnam în presă, aşa îmi spuneam la radio şi televiziune, aşa mă ştia şi el de mic copil. Neculai şi nu Nicolae.
Apoi, n-am abandonat Academia de Studii Economice în 1968, ci în 1965. Nu am fost angajat la revista „Contemporanul” şi nu de acolo am fost transferat la Televiziune în 1970 pentru simplul fapt că la Televiziune m-am angajat în 1969. N-am fost înfiat de fratele bunicului meu când aveam 3 sau 4 ani, ci când aveam 14 ani. Pe părinţii mei nu-i chema Nicolae şi Catinca, ci Gheorghe şi Profira. Tatăl meu adoptiv a făcut cinci ani de Canal nu ca legionar, ci ca simpatizant sau membru P.N.Ţ. şi nu a fost eliberat în 1964, ci în 1953. Costel nu ştie sau încurcă adresele unde am locuit în Bucureşti ş.a.m.d.
Evident, toate aceste informaţii îi erau accesibile securistului Costel din actele de la Starea Civilă, din dosarele de cadre, din dosarele deţinuţilor politici, de la Evidenţa Populaţiei. De ce n-a făcut-o? Nu ştiu. Cum greşeli ca acestea s-au semnalat cu duiumul şi în alte dosare, e de presupus că ofiţerii de securitate cărora le reveneau cazurile respective strângeau şi îndosariau notele informative ale turnătorilor fără nici o verificare. Erorile erau apoi mutate din dosar în dosar. Erau puturoşi, lucrau în dorul lelii, nu le păsa, nu-i controla nimeni, îşi păcăleau şefii – nu ştiu. Adunau de-a valma informaţii utile, dar sigur fără nici o relevanţă.
Dacă atunci când vărul Costel mă studia pentru a mă face informator şi era important să ştie dacă tatăl meu adoptiv a fost deţinut politic, la câţi ani a fost condamnat şi de ce – a fost legionar, a fost ţărănist? –, ce relevanţă avea anul în care am divorţat. În schimb, pentru a-mi crea un portret de turnător devotat cauzei partidului, era musai să mă scoată de sub influenţa nefastă a tatălui adoptiv, fost deţinut politic, drept pentru care vărul Costel pur şi simplu mă mută la altă adresă, deşi prima oară când m-a vizitat şi a început să mă şantajeze locuiam în Doctor Felix 55, unde locuia şi fostul deţinut politic, tatăl meu adoptiv.
Într-o ţară în care justiţia era atentă cu viciile de procedură, aş putea spune că nici măcar nu este vorba despre mine în acest dosar şi aş putea pune punct poveştii aici. Iar unde nu greşeşte, vărul meu securistul minte. Pentru a-mi crea profilul unui informator util, el îmi pune în cârcă fapte pe care nu le-am săvârşit. Nu i-am semnalat aspecte negative de la locul de muncă, nu mi-am turnat colegii, nu i-am prezentat niciodată documente originale privind conţinutul scenariilor şi corespondenţei importante între TVR şi reprezentanţele străine cu care se realizează unele coproducţii de filme pentru simplu fapt că n-am lucrat la nici o producţie cu firme străine în toţi anii în care am fost angajatul Televiziunii. Toate aceste informaţii le-ar fi putut obţine direct din redacţie, nu erau documente secrete – dosarele erau în rafturi cu acces liber sau încuiate în birouri care se puteau deschide şi cu piciorul – sau de la cei care lucrau direct cu devizele filmelor. Şi un astfel de informator avea deja în redacţie, şeful de producţie cu iniţialele A.P., devenit ceva mai târziu „relaţie personală” Pricop şi care m-a şi turnat. Iar turnătoria se află în dosarul meu de recrutare. Nu mi-am manifestat receptivitatea pentru munca organelor de securitate, nu i-am declarat că sunt conştient de importanţa sprijinului acordat organelor de securitate, încă şi mai puţin că aş considera această activitate ca o datorie patriotică a fiecărui cetăţean, aşa cum scrie el în referatul cu propunerea de recrutare ca informator.
Săptămâna viitoare, vărul Costel renunţă la informatorul pe care nu l-a recrutat. Până atunci, să auzim numai de bine.
