Linkuri accesibilitate

Frizeria şi pandemia


Chișinău: viața economică este în mar parte înghețată ca urmare a pandemiei de coronavirus,
Chișinău: viața economică este în mar parte înghețată ca urmare a pandemiei de coronavirus,

Au venit timpuri grele pentru multe afaceri, pentru mulţi angajatori. Bugetul de stat va acumula mai puţine impozite. Mulţi oameni de afaceri cer ajutorul statului moldovenesc. Reacţia conducătorilor nu mi se pare foarte călduroasă. Şi oamenii aceia de afaceri rămîn deocamdată cu promisiuni.

Am impresia că statul considera că impozitele pe care le încasa din afaceri sunt creaţia lui, că sunt ale lui. În realitate, banii aceştia sunt ai oamenilor de afaceri. Şi acum, ajunşi într-o situaţie complicată, cei care au tot plătit corect impozite, mizează pe ajutorul statului. Îl vor obţine oare? Vor rezista? Vor reuşi să le plătească salarii angajatorilor? Totul e de domeniul hazardului. Mi se pare că vom vedea foarte curînd reduceri dramatice de salarii sau chiar concedieri.

Mai multe şanse, cred, au lucrătorii din instituţiile bugetare, cei care produc mai puţin şi care erau plătiţi din impozitele strînse de stat, adică din banii contribuabililor. E un segment social dependent de conducători, dar şi conducătorii au nevoie de ei, mai cu seamă în plan electoral. Aşa că cei din instituţiile bugetare nu vor fi lăsaţi de izbelişte, după părerea mea. Mai complicată va fi viaţa businessului mic şi mijlociu. Şansele frizeriei X sau ale agenţiei de turism Y mi se par minuscule acum în RM. Dar să sperăm că greşesc.

M-a amuzat foarte mult un om supărat cu care am discutat recent. Omul acela practica o mică afacere fără să plătească un bănuţ statului. Era supărat că i se duce micul business de rîpă şi nici nu poate cere ajutorul statului. Nu poate să-l ceară pentru că făcea parte din economia subterană. Acum şi-a dat seama că ar fi fost bine să plătească niscaiva impozite, dar trenul a plecat. L-am liniştit un pic cînd i-am spus că nici cei care plăteau impozite nu au garanţia că vor fi ajutaţi.

XS
SM
MD
LG