De la o vreme pasagerii din troleibuze au parte de un soi de likbez. Din difuzoare vine spre ei o informaţie considerată utilă. Probabil, cei care au luat decizia asta – o fi edilii sau Regia Transport Electric? - vor ca pasagerii să devină mai destupaţi la minte, să fie mai informaţi, să cunoască personalităţile locului. Ideea e bună, în linii mari, dar realizarea ei mi se pare lamentabilă.
În primul rînd, mi se pare că vocea doamnei care rosteşte informaţiile are nişte accente stridente. În al doilea rînd, deseori troleibuzul e într-atît de huruitor, încît vocea doamnei nu se prea aude, chiar dacă îţi ciuleşti urechile. Dar asta e floare la ureche. Mai grav e că informaţia care se revarsă asupra noastră e în stare să ne provoace confuzie.
Bunăoară, ni se spune că Serghei Lazo s-a născut într-o familie de moșieri în raionul Orhei, că în 1917, fiind cadet la Academia Militară din Sankt Petersburg, a trecut de partea bolşevicilor, că a condus mișcarea comunistă din Extremul Orient Rus, unde a fost capturat de japonezi și condamnat la moarte, fiind ars de viu în focarul unei locomotive. Punct. Ce avem aici? O viaţă de om redusă la cîteva propoziţii din care rezultă că aderarea la bolşevici e cel mai important lucru. Şi nici nu e clar de ce a aderat omul la bolşevici tot aşa cum nu e clar dacă aderarea asta e salutabilă sau regretabilă. Şi atunci te întrebi dacă are nevoie pasagerul de această informaţie luată de pe Wikipedia. Eu zic că nu are nevoie.
Alte două exemple. Compozitorul Ştefan Neaga, aflăm din difuzoare, a fost membru al Academiei de Ştiinţe din RSSM. Acesta oare e detaliul cel mai relevant? Poate omul a scris o capodoperă care are ceva specific? Asta nu ni se spune. Despre Liviu Deleanu ni se spune că e un poet român refugiat în timpul războiului la Chişinău şi nu e limpede de ce un poet român a fugit la Chişinău şi a devenit apoi scriitor sovietic moldovean. Ni se mai zice că are nişte cărţi pentru copii. Or eu, care am fost copil sovietic, nu-mi amintesc nici o poezie pentru copii a acestui autor. În schimb, mi s-a întipărit în memorie versul „Unde-mi eşti tinereţe fugară? Ai plecat ca un stol de lăstuni…” Şi acesta nu e un poem pentru copii.
Ca să nu obosesc ascultătorii, concluzionez: textele acestea din troleibuze ridică multe semne de întrebare? Chiar cine şi cum le-a făcut?
