Marin Madan : născut la 21 aprilie 1993, Chișinău. A terminat facultatea de Teatru Film și Dans a Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plastice, la specealitatea Teatrologie și Magament Teatral. Masterat în Istoria și Teoria Artelor Audio-vizuale. A fost lector universitar la aceeași instituție. Din 2016 până în prezent activează în domeniul marketingului cultural, fiind șeful secției marketing la Teatrul Național ,,Eugene Ionesco,, până în 2017, iar din 2017 până în prezent deține aceeași funcție în cadrul Baletului Național JOC. Este producător autohton de film, muzicant și artist de stand-up.
Luni
Luni a ajuns o zi foarte interesantă și încărcată. Deja am pierdut numărul săptămânilor de când stam în izolare, iar situația cu coronavirusul mă făce pe zi ce trece să îmi înmulțesc grijile, mai ales pentru părinții în vârstă. M-am trezit după ceasul meu biologic la 7.32 înainte cu 8 min de deșteptător, am făcut cunoștință pe facebook cu ultimele noutăți privind situația de carantiă în tară, am râs ușor de unele mem-uri, am citit câteva opinii noi a unor persoane publice privind aceeași situație, și m-am pornit să-mi pregătesc dejunul. Cât îmi încălzeam zeama, am văzut că premiera online pe Facebook a spectacolului ,,Energia Vieții,, a Baletului Național JOC, a ajuns la 10 000 de vizualizări și simțeam cum ziua și săptămâna mi se încep frumos, cel puțin încerc să mă focusez pe lucrurile frumoase ce se întâmplă ca să uit de numarul de morți și infectați ce se actualizeaza zilnic. Am fost telefonat mai târziu de un regizor de film pe care îl rugasem să mă ajute cu filmările pentru un clip video (lansarea unui proiect muzical cu o piesă), el se eliberase anume atunci și eu nu puteam rata ocazia. Trebuia să pregătesc totul pentru filmare. Am stabilit din cunoscut în cunoscut două spații de filmare cu echipă redusă la maxim de 3 persoane (operator, asistent, regizor) și respectând strictețele de carantină am muncit prin oraș până la ora 23.00. După am plecat să rămân în ospeție la un prieten bun în oraș.
Marti
M-am trezit dimineața la prietenul meu, care avea o conferință online pentru un proiect de educație online al primăriei, lecții online pentru școlari în timp de carantină, oferinduli-se posibilitatea de a învăța de acasă. Am făcut o comandă online de mâncare la un restaurant ieftin în apropiere și am mai discutat cu amicul până la ora 16.00, când troleibuzele își reluase activitatea. Cu primul troleu 22 am plecat până la Piața Centrală, unde activau doar magazinele agricole să iau semințe de roșii, bostănei, rucola pentru tata, iar cu primul trolebuz din zona magazinului Unic care pustia am mers să cumpăr și mâncare pentru pisică ca să ajut fosta prietenă, care se temea să ieasă din casă, în așa fel Chișinăul eu nu îl văzusem niciodată la ai mei aproape 27 de ani împliniți. Acasă când i-am dat semințele tatălui întrebasem dacă putem relua lucrările de construcție la casa pe care o ridicam de cand ne-am mutat la tara, dar mi s-a spus despre lipsa banilor, și nu am vrut să insist. În Trușeni deja am ajuns foarte obosit și m-am întins în pat adormind brusc înainte de ora culcării cu gândul ce ar trebui să fac mai departe ca să obțin singur acei bani necesari pentru finisarea casei pe care o construim de 13 ani.
Miercuri
De dimineață mănânc în timp ce privesc niște show-uri de umor ieftin pe YouTube și m-am revigorat prin procesul de compunere a unei piese, strecurat emoționat de o melancolie ușoară de primăvară. Apoi la treabă, am dus vreo două comenzi de verdeață crescută acasă oamenilor din sat, interesându-mă la mama dacă se mențin vânzările și dacă o să putem vinde toată producția. Ulterior am mers la fosta prietenă să îi duc mâncarea pentru pisică luată de ieri, oferindu-i și un vin bun pentru seară. Am stat la un ceai și am vorbit frumos de ceea ce mai facem pe timp de carantină și ce s-a mai schimbat de când ne dispărțisem. Cu o senzație plăcut stranie am pornit spre casă. Primesc un apel de la regizorul care îmi filmase clipul, îmi trimisese primul draft de montaj – am rămas foarte nemultumit de ce am văzut, jocul meu actoricesc m-a dezamagit. Ne înțelesem să vin după material și poate să găsesc pe altcineva la montaj, el trebuia în scurt timp să plece din oraș. Puțin dezechilibrat emotional, am mai acceptat un apel de la un prieten bun, care totuși decise să posteze o piesă de a noastră, eu fiind în componența unei trupe neordinare de muzică, ce nu prea activa în ultima perioadă. Nu prea eram de acord. Obosit de noutățile negative privind situația în țară și lupta cu virusul COVID-19 am adormit la ora 22:00 și nu am mai intrat în chat ca să discutăm postarea piesei cu noul clip.
Joi
Prima data de când am ajuns în carantină culcându-mă devreme, am dormit până la 12.00. Aveam senzație că nu vreau să mă trezesc, de parcă fugeam de problema aparută la montajul clipului și situația pe care trebuia să o rezolv până în data lansării. La 13.00 mi-am făcut dejunul-prânz. Am scăpat telefonul, așa ca să-mi crape jumătate de ecran, ziua se făcea tot mai frumoasă. Totuși acest moment cumva nu m-a enervat mai tare dar m-a balansat emotional. Am înțeles că nu e atât de rău montajul și nu-s atât de groaznic eu apărând în el. Am rugat frumos regizorul să facă mici modificări, iar seara chiar și cu telefonul stricat eram cumva împlinit. Mi-am permis să îmi iau o bere la film, și m-am relaxat așa cum mi-am dorit.
Vineri
M-am trezit pregătindu-mă moral de o conferința online, care trebuia să o am la 15.00 cu co-producătorii filmului la care sunt și eu producător și la care venea deja anul doi de lucru activ, proiectul fiind în etapa de post-producție. Până la 15.00 am decis să îmi fac ordine în computer privind toate proiectele muzicale, schițe, înregistrări, etc – pentru a îmi elabora un plan de lansări muzicale în anul 2020. Am fost la magiznul din centrul satului pentru a lua cozonaci de Paște și ingridiente pentru pizza, mama a decis de dimineață să o facă. În centru satului deși era carantină se învârtea lume, rândul la magazin și distanța se respecta, în aer plutea o ușoară dar neobișnuită atmosferă de sărbătoare. Discuția online s-a pornit la 15.04, a fost lungă, dar și productivă, evident cu momente de gândit post-factum. Am mers să duc unei doamne o comandă de 100 de lei de verdeață la ieșire din oraș și în același timp să reflectez asupra situației create cu filmul. Gândurile se așezau foarte bine în troleul gol, aveam parcă un dor trezit față de el, din cauza lipsei de călătorii zilnice.