Și că, în orice caz, întrebarea nu e dacă Rusia va ataca Republica Moldova, ci când o va face. Am redat rezumativ.
Sub presiunea reacțiilor publice, instituția, SIS-ul, a revenit cu un comunicat, precizând că în interviul directorului Musteață a fost vorba de o evaluare generală a riscurilor, de o analiză a mai multor scenarii „prin care Federația Rusă ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Republica Moldova”. Și se mai spune în comunicat că „obiectivul Federației Ruse de a crea un coridor terestru până în regiunea transnistreană este unul valabil și azi, iar o nouă ofensivă a Federației Ruse spre această direcție ar putea avea loc în 2023. De asemenea, punerea în aplicare a acestora depinde de evoluțiile războiului din Ucraina”.
Aflat la Chișinău, șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, a căutat să liniștească spiritele: „Vedem o Rusie defensivă, vedem Ucraina într-o poziție destul de bună în teatrul de operațiuni. Prin urmare, nu văd astfel de construcții care să pună în pericol Moldova”. Și președintele Iohannis, la București, întrebat de jurnaliști, a spus că România nu deține informații despre iminența unui atac rusesc asupra Republicii Moldova.
Ce-au fost atunci declarațiile lui Alexandru Musteaţă?, se întreabă multă lume la Chișinău. Un mesaj „profilactic”, atent coordonat între structurile statului, o pregătire a opiniei publice, un îndemn la mobilizare, la responsabilizare? Sau, dimpotrivă, o lipsă de coordonare, o încercare de inducere în eroare? A fost folosit directorul SIS – evident, fără voia sa – într-un joc străin?
Chiril Moțpan, ex-deputat și expert în probleme de siguranță națională, se întreba, la rândul său, într-o postare pe net dacă directorul SIS nu a fost dezinformat în mod deliberat de anumiți colaboratori ai săi. În acest caz, spune dl Moțpan, „ar fi nevoie de o intervenție chirurgicală radicală, de o asanare a cadrelor instituției, unde activează până astăzi zeci de ofițeri școliți la Moscova.”
Însuși Alexandru Musteață menționa că Moldova chiftește de spioni ruși sau de agenți de influență ruși, că SIS îi cunoaște pe mulți dinte ei și-i monitorizează, sunt parte a „războiului hibrid” împotriva Republicii Moldova.
Serviciul de Informații și Securitate, prin specificul misiunii sale, este poate cea mai opacă instituție de stat și poate că o strategie mai bună de comunicare cu publicul ar fi salutară, pe lângă relația cu decidenții politici cărora le livrează informații clasificate. Populația se cuvine să știe că instituțiile abilitate cu siguranța națională sunt conștiente de pericolele existente, au grijă să le contracareze. Și încă: moldovenii, indiferent de adeziunile lor politice, trebuie să cunoască adevărata față a războiului, crimele Rusiei în Ucraina, să o afle și cei de la Comrat și, dacă ar fi posibil, și cei de la Tiraspol, dar și moldovenii din Soroca, acolo unde răzbat fără opreliște, de peste Nistru, posturile de radio separatiste.
Problema este ce spun și cât spun instituțiile abilitate cu siguranța națională.
Moldova e în „război hibrid” cu Rusia și apărarea spațiului informațional, cel care modelează opiniile publicului și, pe cale de consecință, adeziunea sau non-adeziunea acestuia la politicile guvernării, este fundamentală.
Interzicerea celor 6 posturi TV, oligarhice și pro-putiniste, vizează tocmai protejarea spațiului informațional de virușii imperialismului și ai agresiunii. Încercarea acestor posturi de a invoca drepturile omului, libertatea de exprimare, „încălcate” de autorități, sună ipocrit, de vreme ce prin politica lor editorială au încurajat exact contrariul acestor valori, servind interesele rusești și agenda oligarhilor fugari.
De altfel, am observat în ultimele zile o asprire a discursului oficialilor moldoveni. Președinta Maia Sandu a respins acuzațiile Moscovei privind încălcarea libertății de exprimare sau „discriminarea minorității rusești” în Moldova: „Nu acceptăm lecții de democrație de la o țară care nu are nimic comun cu democrația. Și nu este treaba lui Putin unde stochează Republica Moldova gazele pentru care a plătit”, a spus șefa statului.
E un mesaj nu doar pentru Rusia, care pare surprinsă că moldovenii „mioritici”, cum sunt, manifestă caracter, ci și pentru occidentali, cărora li se semnalează că acest popor merită a fi ajutat, apărat. Dacă Ucraina e frontiera dură a Lumii libere, Moldova, „mai moale”, îi asigură spatele.
Dar... nu e prea radicală, prea imprudentă, această schimbare de ton a Chișinăului? Mereu vor exista întrebări legitime, justificate de greutățile economice, de lipsa coeziunii interne, de teama, firească, de război. Doar că nu poți clădi un consens, o solidaritate națională pe lucruri ascunse sub preș sau spuse cu jumătate de gură, întrucât în spațiile lăsate goale vor da buzna „hăitașii” minciunii și manipulării, angajați să țină Moldova în aceeași mocirlă a servituții, pradă ușoară în vizorul agresorului.
Cetățenii trebuie să știe cine sunt adevărații vinovați de criza prin care trec, să tragă concluzii, să învețe din asta. Și să afle din prima sursă ce face guvernarea, obligată deopotrivă să respecte principiile democratice și să apere țara de agenții subversiunii.
În 2022, după lungi ezitări, putem spune că Republica Moldova a trecut Rubiconul. Este o evoluție inevitabilă și corectă, conformă interesului național.
Punctele de vedere exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția postului de radio Europa Liberă.
