Linkuri accesibilitate

Noile tarife plafonate în transportul interurban vor fi anunțate joi, 10 februarie


Imagine generică
Imagine generică

Guvernul va propune joi, 10 februarie, transportatorilor un pachet de soluții, ca răspuns la cererea acestora de majorare a tarifelor pe fundalul scumpirii carburanților. Declarația aparține lui Mircea Păscăluță, secretar de stat în domeniul transporturilor din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, făcută într-un interviu cu Europa Liberă, în ajunul protestului anunțat al transportatorilor. Potrivit secretarului de stat, joi vor fi anunțate noile tarife plafonate.

Printre aceste propuneri, Mircea Păscăluță a menționat un tarif diferențiat în funcție de rata de îmbarcare, digitalizarea serviciilor în transportul public, proiecte de susținere a transportatorilor pentru renovarea parcului auto.

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport, susținută de Asociația Patronală a Profesioniștilor din Transporturi „Transportatorul” a anunțat că sisțează cursele regulate naționale în perioada 7-9 februarie. Protestatarii solicită majorarea biletelor de călătorie, invocând scumpirea carburanților, dar și efectele pandemiei, în timp ce autoritățile au declarat că cererea e nefondată.

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport din toamnă a organizat mai multe acțiuni de protest, fiind convocate numeroase runde de negocieri la guvern. Vicepremierul Andrei Spânu insistă pe renovarea întâi de toate a parcului de autobuze și creșterea calității serviciilor.

XS
SM
MD
LG