În 1989, Radio Europa Liberă / Libertatea era unul din cele mai populare și influente posturi de radio străine care transmiteau spre țările comuniste din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică, alături de Vocea Americii, BBC și DW/DLF. Și, prin această poziție privilegiată, a jucat cu siguranță un rol important în revoluțiile din 1989, care au dus la căderea comunistului în Europa Centrală și de Est. Mai târziu, în Uniunea Sovietică. Ca sursă principală (nu unică) de informații credibile, verificate, echilibrate.
Radio Europa Liberă/Libertatea (sau Radio Free Europe/Radio Liberty în engleză) intra în anul 1989 cu o audiență ridicată, dar diferită în țările est-europene, pentru că așa cum acestea nu erau un monolit, un „bloc”, așa și redacțiile reflectau realitățile țărilor spre care transmiteau.
În 1988, în Ungaria, audiența săptămânală a Europei Libere era de circa 50%, în Cehoslovacia - de aproape 40% (fiind depășită de Vocea Americii), iar în Polonia - tot de 50%. Topul a fost mereu audiența din România: aproape 70% din românii de peste 15 ani ascultau regulat emisiunile Europei Libere. Iar cu o asemenea audiență vine și o mare responsabilitate.
Am stat de vorbă cu A.Ross Johnson, directorul RFE/RL între 1988-1991:
Europa Liberă: 1989 a adus schimbări revoluționare în țările comuniste din Europa Centrală și de Est. Ce a însemnat pentru Radio Europa Liberă și Radio Libertatea?
Ross Johnson: 1989 a început, de fapt, cu câțiva ani mai devreme. Lucrurile au început să se schimbe în Uniunea Sovietică, cu Gorbaciov. Bruiajul, piedica tehnică pusă transmisiunilor s-a încheiat în decembrie ’88 și, în unele din țările est-europene, central și est-europene, oamenii și-au pierdut frica, au început să vorbească. În cazul Europei Libere/Libertatea, mai ales în Polonia, oamenii au început să transmită reportaje. S-au lăsat intervievați la telefon, sub numele adevărate, ceea ce înainte nu ar fi avut curajul. Totul a început pe la sfârșitul lui 1987 – 1988. Deja în toamna lui 1988, președintele RFE/RL, Gene Pell, s-a dus pentru prima dată în Ungaria. Înainte de 1988 era imposibil ca cineva de la radio, din conducere sau jurnalist, să călătorească în Europa de Est. Dar gheața a început să se topească, să se spargă... lucrurile să se schimbe. Și totul s-a accelerat în 1989, a luat viteză.
Europa Liberă: Așa că radiourile au început să comunice direct, în unele țări ca Polonia, cu ascultătorii. Ceea ce nu făcuseră în trecut. S-a schimbat politica editorială, au apărut probleme noi provocate de această comunicare directă cu ascultătorii?
Ross Johnson: Era o situație nouă să ai mai mult „import” de informații de la ascultători. Era vorba de „import” pentru că am încercat mereu să măsurăm audiența, indirect, cu cei care călătoreau în Occident, erau scrisori, dar acum regimurile comuniste permiteau legături telefonice directe cu Europa de Vest, așa că RFE/RL a instalat roboți, oamenii puteau telefona și lăsa mesaje, era o formă de „import” direct care nu existase înainte. Erau laude, erau și critici la adresa programelor, toate trebuiau luate în seamă, dacă erau critici valabile, trebuia să reacționezi în programe. Încă ceva nou, fără precedent: grupările de opoziție și disidenți care apăruseră în Europa de Est, de exemplu Charta 77 de aici, din Cehia, atunci Cehoslovacia. Desigur, RFE/RL, redacția cehoslovacă, relata despre Charta 77, despre Havel și colegii săi, dar cred că la începutul lui 1989 Charta 77 a trimis un fel de „scrisoare oficială” radiourilor, cu sugestii editoriale, cum să fie programele mai bine structurate, realizate. O reacție directă. Directorul redacției cehoslovace, echipa și managementul le-au analizat. Evident, nu toate sugestiile au fost și puse în practică, dar te gândești: „uite aici ceva interesant ce nu am mai făcut, hai să încercăm” sau „asta este o idee aiurea, o ignorăm”. Era însă o formă de interacțiune, care nu existase înainte.
Radio Europa Libere: Când au trimis radiourile primii corespondenți la fața locului, de exemplu, în Polonia sau Ungaria?
Ross Johnson: În 1988, în Ungaria. [Lavente] Kasza s-a dus în Ungaria și a făcut un interviu cu unul din liderii comuniști, comuniști reformați. Pentru o parte din angajați - un afront. Avem în arhive o scrisoare semnată de aproape toată redacția ungară, care nu credea că este o idee bună să avem corespondenți la fața locului, pentru că ar putea fi influențați negativ, de regim. Era cam alarmist. Oricum, radiourile „au intrat” în aceste țări, am făcut interviul în Ungaria. În Polonia, în vara lui 1989, când președintele [George H.W.] Bush a vizitat țara, principalul comentator al redacției și fost director a mers și el, și a relatat despre vizită. A primit o viză, o viză ca jurnalist, și a putut intra în Polonia. Așa a început, după care totul a luat amploare. Deja în toamna lui 1989, RFE/RL a deschis un birou la Budapesta și, până la începutul lui 1990, aproape tot programul era produs de biroul de la Budapesta, de colaboratorii locali.
Radio Europa Liberă: Biroul de la Budapesta a fost deschis înainte de căderea comunismului în Europa Centrală și de Est.
Ross Johnson: Da, înainte de căderea Zidului de la Berlin, de Revoluția de catifea din Cehia. În acei ani cruciali, editorial, puneam accent în toate redacțiile pe relatări din țările vecine. Era important să le spunem românilor ce se întâmpla în Ungaria și în Polonia, să le povestim cehilor ce se întâmplă în jurul lor. A fost o acumulare importantă în care biroul de la Budapesta a jucat un rol central.
Am vorbit cu Ross Johnson și despre revoluția din România, singura revoluție sângeroasă din Europa de Este și despre rolul posturilor noastre de radio la 30 de ani de la căderea comunismului. Dar, cu toate acestea, revenim în decembrie, când Europa Liberă marchează 30 de ani de la revoluția din România.
Pe pagina noastră de internet, la romania.europalibera.org găsiți deja un proiect multimedia dedicat revoluției, iar la europalibera.org - pagina de arhivă a emisiunilor noastre, care include și câteva din cele mai cunoscute emisiuni din timpul Revoluției, începând cu înregistrarea de la Timișoara a armatei care a deschis focul asupra demonstranților.
(n.r. - A. Ross Johnson, No One is Afraid to Talk to Us Anymore: Radio Free Europe in 1989 („Nu le mai este frică să vorbească cu noi – Radio Europa Liberă în 1989”), din volumul The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History (Central European University Press Budapest – New York, March 2012).
