Î
n urmă cu 125 de ani, în aprilie 1896, a apărut primul număr al revistei germane de satiră: „Simplicissimus“. Revista a fost fondată la München de către editorul Albert Langen şi a devenit în cursul anilor o publicaţie influentă care şi-a propus să atragă atenţia asupra unor anomalii sociale şi politice, interne şi externe. Acest proiect publicistic ambiţios s-a distins atît prin texte extrem de critice, cît şi prin cultivarea unor modalităţi stilistice originale de exprimare artistică, imitate apoi şi de reviste similare, fondate la începutul secolului XX în diferitele ţări europene. Numele şi-a împrumutat revista de la titlul unui celebru roman din secolul al XVII-lea, „Aventurosul Simplicius Simplicissimus” (1669), al scriitorului baroc, Hans Jakob Christoffel von Grimmelshausen. (Romanul a fost tradus şi în limba română, fiind publicat în două volume, în 1967, în colecţia „Biblioteca pentru toţi”).
Între colaboratorii săptămînalului satiric s-au aflat nume celebre ale literaturii germane ca, de exemplu, poetul Rainer Maria Rilke, Hermann Hesse, Karl Kraus, fraţii Thomas şi Heinrich Mann sau Frank Wedekind.
Caricaturile ilustrau textele satirice care luau în răspăr militarismul, bigoteria sau îngîmfarea împăratului Wilhelm al II-lea.
Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial redacţia revistei s-a molipsit de valul patriotard şi propagandistic al acelor vremuri, susţinînd acţiunile militare ale Germaniei şi Imperiului austro-ungar.
Un proiect inedit al Universităţii „Ludwig Maximilian” din München analizează caricaturile din această perioadă, urmărind folosirea stereotipurilor istorice în prezentarea ţărilor răsăritene care s-au alăturat Antantei. Din cauza coronapandemiei, textele şi ilustraţiile acestui proiect, intitulat „Europa răsăriteană - simplist explicată”, au fost prezentate doar pe internet. Autorii s-au ocupat pe larg şi de imaginea României care în 1916 a intrat în război. (Celelalte ţări care au fost prezentate din perspectiva agitaţiei satirice în timpul războiului şi în imediata fază postbelică sînt, în primul rînd: Rusia, respectiv Rusia sovietică, Serbia, Polonia şi Cehoslovacia.)
Sub titlul „Sfîrşitul unei prietenii”, Sophia Freidhoff se ocupă de relaţiile româno-germane în perioada 1914-1918, constatînd instrumentalizarea clişeelor legate în general de regiunea Balcanilor. În centrul atenţiei se află casa regală şi regele Ferdinand, reprezentanţi ai clasei politice francofile, corupţia, subdezvoltarea rurulă sau ironizarea discursului privind descendenţa romană a românilor.
În perioda interbelică, revista „Simplicissimus” s-a concentrat asupra problemelor germane, iar România apare doar sporadic (de exemplu, escapadele regelui Carol al II-lea).
Cu vehemenţă crescîndă, revista se opune ascensiunii nazismului. După venirea la putere a lui Hitler, în 1933, publicaţia „Simplicissimus” nu a fost interzisă. Autonomia editorială a fost îngrădită, iar redacţia restrînsă să trateze teme care abordau numai trivialităţi cotidiene sau erotice. În 1944, revista încetează să mai apară. Din lipsă de hîrtie, precum s-a justificat oficial această măsură.
(Întreaga colecţie a revistei „Simplicissimus” a fost digitalizată şi poate fi consultată pe internet.)
