Gheorghe Cojocaru: „Istoria civilizației rurale din Republica Moldova este un domeniu de larg interes, mai ales că până astăzi majoritatea populației fie că are rădăcini la sate, fie că își duce viața în mediul sătesc. Interesul și curiozitatea față de trecutul vetrei strămoșești este ceva firesc, însă abordarea și scrierea unor istorii a localităților impune stăpânirea unor cunoștințe teoretice, istoriografice și metodologice, fără de care se poate cădea ușor în diletantism.”
Europa Liberă: Este oarecum umană eroarea de a crede că istoria începe de la tine, din punctul în care ești și, mai ales, din momentul în care te-ai născut. De aici v-aș întreba: cât de vechi este acest interes pentru scrierea istoriei satelor noastre? Avem noi oare modele de urmat din care s-ar putea inspira cronicarii moderni?
Gheorghe Cojocaru: „Drept model pentru investigarea istoriei satelor basarabene pot servi cercetările monografice efectuate peste 80 de ani în urmă de Institutul Social Român din Basarabia sau investigațiile de teren ale Arhivei de folclor din Cluj din aceeași perioadă. Pe polițele arhivelor se păstrează lucrări valoroase despre istoria unor localități, școli și biserici din Basarabia, scrise de cadre didactice în anii 1938-1944, după planul elaborat de școala sociologică a lui Dimitrie Gusti, care prevedea cercetarea cadrului istoric, geografic și biologic, cultural și economic al comunității respective. Tot atunci a fost elaborată istoria unor județe basarabene, însă, cu părere de rău, multe din materialele elaborate au fost distruse sau pierdute în anii de dominație sovietică.”
După planul elaborat de școala sociologică a lui Dimitrie Gusti...
Europa Liberă: Ce tehnologii erau aplicate atunci pentru studierea istoriei satelor?
Gheorghe Cojocaru: „În conformitate cu recomandările științifice, erau elaborate niște anchete și niște planuri de cercetare, potrivit cărora trebuiau colectate date despre populația, autoritățile, școala și biserica comunității, date despre suprafețele de terenuri, îndeletnicirile și veniturile oamenilor. Aceste formulare erau distribuite primăriilor care se angajau să colecteze și să ofere toate aceste date. La adunarea informațiilor din teren erau antrenați elevii școlilor normale din Chișinău, Cetatea Albă, Soroca. În acest fel, s-a reușit elaborarea monografiilor mai multor sate din județele Lăpușna, Orhei, Soroca, Cahul și Hotin, de mare valoare cognitivă și istorică.”
Europa Liberă: Vă întreb ca pe un istoric: cum ar trebui cercetată astăzi istoria satelor noastre?
Gheorghe Cojocaru: „La modul general, cercetarea istoriei comunităților locale trebuie să poarte un caracter interdisciplinar, materialele documentare trebuie să fie contextualizate și studiate în plan cronologic, evolutiv și, bineînțeles, trebuie neapărat să se dea prioritate materialului local pentru ca oamenii să se regăsească într-o istorie vie a satului lor. La baza acestor studii trebuie să fie puse documentele de arhivă, sursele arheologice și etnofolclorice, literare și lingvistice, mărturiile cronicarilor sau ale călătorilor străini – dacă acestea sunt –, orice alte informații relevante. Nu mai puțin important, toate aceste date trebuie interpretate în mod obiectiv, iar concluziile formulate vor avea, bineînțeles, un caracter relativ.”
