Linkuri accesibilitate

Victor Pruteanu: Zile febrile de drumuri prin țară, să-i învățăm pe oameni să voteze


Victor Pruteanu
Victor Pruteanu

Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu Victor Pruteanu.

Născut pe 11 decembrie 1991, în satul Roșcani, raionul Anenii Noi. Lucrează în procesul electoral din 2014, când a fost selectat și instruit să lucreze pentru Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) pe lângă Comisia Electorală Centrală din Moldova, cu o gamă largă de responsabilități - managementul proiectelor, scrierea metodologiilor și materialelor de instruire, pregătirea, organizarea și livrarea instruirilor, dar și a campaniilor civice la nivel național etc. În 2017, a început să lucreze pentru Parlamentul Republicii Moldova în cadrul Direcției de comunicare, cu scopul de a-și spori abilitățile de analiză politică. A participat de asemenea la mai multe Misiuni Internaționale de Observare a Alegerilor, atât naționale și internaționale. Este licențiat în drept și are un masterat în management politic și electoral.

Luni

Chiar dacă se presupune că luni este cea mai grea zi, la noi ea începe ca de obicei - trezirea (a mea desigur) la ora 6.30. Reușesc să fac o cafea și pe la 7 încep negocierile îndelungate cu fiica noastră Victorița - mai întâi să se trezească, apoi în ce ne îmbrăcăm. După ce Victorița e la grădiniță, iar pe soția mea Nătălița o duc la Colegiul unde este profesoară, rămân unu la unu cu computerul meu pentru a-mi planifica activitățile.

Lucrez în cadrul Secretariatului Parlamentului, dar pe perioada electorală mi-am luat concediu pentru a contribui cu experiența mea electorală la alegeri. În primul rând trebuie să verific poșta electronică, apoi să analizez feedback-urile de la instruirile membrilor Consiliilor Electorale de Circumscripție, unde am participat în calitate de formator al Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) pe lână CEC.

După câteva ore de butonare a tastierei deschid ZOOM-ul - am o întrevedere online cu colegii de la Asociația Motivație. Sunt coordonator național de programe electorale și de democrație în cadrul PNUD Moldova și coordonez activitatea AO Motivație de simulare a unui proces de vot într-o secție de vot accesibilă. Punem la punct ultimele detalii referitoare la locație și materialele (inclusiv cele electorale) pe care urmează să le pregătim.

Orele de după prânz le dedic cercetării - lucrez la un police bief pentru CICDE cu tematica „Drepturile electorale ale cetățenilor Republicii Moldova peste hotarele țării”.

După orele de muncă împreună cu soția și fetița noastră petrecem timpul împreună.

Marți

Ziua începe la fel. Cred că și eu și soția vom deveni experți în negocieri. Astăzi ziua a început cu o știre îmbucurătoare: aplicasem la a patra școală de vară OSCE-ODIHR privind partidele politice și democrația și nu am fost selectat pentru participare. Totuși am primi un e-mail de dimineață precum că eram primul în lista de așteptare și iată că îmi propun să particip. Rămâne să scriu un scurt BIO și să redactez un articol de maxim 8000 de cuvinte la tema „Evoluția și rolul observării alegerilor în procesul electoral”. Bine, nu m-au luat prin surprindere, mi-am scris teza de masterat la subiectul observării alegerilor. Totuși, iar sunt nevoit să butonez tastiera - mi-au dat termeni restrânși - 3 zile.

Într-a doua parte a zilei mai fac o pauză din procesul de cercetare și merg în vizită la colegii de la CICDE: trebuie să facem rost de materialele electorale speciale pentru simularea procesului de vot - ștampile, urne, cabine de vot, riglă pentru vot, lupă, plic-șablon etc. Oricum, după iar mă aprofundez în cercetare - am termeni restrânși, așa că voi valorifica și timpul de noapte (după ce petrec câteva ore cu fetei mele desigur).

Ce bine că dimineață după ce duc fetița la grădiniță mai pot dormi una - două ore!

Miercuri

După ce fetele au plecat (azi soția e șefă pe mașină) eu mai dorm un pic, totuși sunt în concediu. Pe la 9 am primul apel video cu colegii de la PNUD, trebuie să ne pregătim (planificăm) încă de o simulare a procesului de vot. Fiind în toiul perioadei electorale (Alegeri parlamentare anticipate) sunt mai multe activități de informare și educare electorală a cetățenilor. Azi ne pregătim pentru al șaptelea concert ”Dă-i la VOT” care via avea loc mâine la Râșcani. Este o activitatea prin care cetățenii sunt îndemnați să meargă la vot, iar la finalul fiecărui concert simulăm un proces de vot și informăm cetățenii despre toate posibilitățile care le au pentru a-și exercita dreptul la vot.

De când e pandemie, o mare parte a lucrului se fac la telefon sau prin conferințe video. Am fost norocos să îmi fie oferită posibilitatea să moderez aceste simulări.

În restul zilei - lucrez la cele două cercetări în materie electorală. Pentru mulți alegerile, sau procesul electoral, se limitează la ziua alegerilor sau maxim la campania electorală. Totuși acesta este mult mai complex, divers și interesant. Adesea fiind în proces de cercetare fac exclamații de tipul - WOW! - când aflu inovații sau curiozități din domeniu - soția îmi este martor :) .

Joi

Astăzi ziua este destinată concertului ”Dă-i la VOT” de la Râșcani.

De dimineață merg în oficiu la Programul Națiunilor Unite din Moldova pentru a mai tipări câteva zeci de buletine de vot pentru simularea de diseară. Acolo mai petrec câteva ore studiind documente, cărți și alte materiale din domeniul electoral - termenii mă strâng.

La prânz plecăm spre Râșcani. Pe drum mai recapitulez în gând informația pe care trebuie să o transmit de pe scenă la simulare, după care deschid cartea care stă, de obicei, în geantă și mă aprofundez în lectură - drumu-i lung.

Concertul are loc la casa de cultură din oraș. Am ajuns mai devreme pentru a pregăti sala, să delimităm distanța socială pe scaune și să atenționăm fiecare persoană care intră despre faptul că trebuie să respecte măsurile sanitar deși să poarte masca de protecție.

După mai mult de o oră de cântece a lui Pasha Parfeni și glume ale băieților de la Zebra Show, intrăm noi pe scenă - secția de vot este repejor instalată, noi desigur că am pregătit totul atât de bine că durează câteva minute până secția e gata să primească alegători. Însăși simularea durează 20 -20 minute, în dependență de cre persoane vor să ”voteze”. În acest timp eu le explic de pe scenă cum ar loc votarea, ce drepturi au, programul secțiilor de votare, cu ce documente pot vota și multe alte informații utile pentru alegători.

Acasă ajungem pe la 12 noaptea, obosiți dar fericiți că am mai participat la organizarea unui eveniment extraordinar.

Vineri

Azi ziua începe mai târziu. Dimineața o petrec în verificarea poștei electronice. După ce scriu câteva e-mailuri, trec la analiza simulării de ieri. În mare parte îmi analizez prestația mea și îmi notez ce și cum trebuie să modific. De asemenea trebuie să completez formularul de raportare. Iată că aproape e prânzul - trec la cercetarea mea la tema observării alegerilor. Astăzi e termenul limită.

Aș fi vrut să ies să fac câțiva kilometri de jogging, dar nu îmi permit așa lux, până la ora 17.00 trebuie să transmit articolul. Desigur că am reușit.

Prea multă cercetare săptămâna aceasta, dar nu e mereu așa. Urmează o săptămână în care vom avea 4 sau chiar 5 concerte în diferite raioane ale țării. Iar la serviciul meu de bază - în cadrul Secretariatului Parlamentului - este la fel de dinamic.

XS
SM
MD
LG