La 2 octombrie 1962 Ivan Ivanovici Bodiul supunea unei critici publice filmul regizorului M. Kalik „Omul merge după soare”. Fără să vrea, Bodiul o luase înaintea lui Hrușciov.
Prilejul a fost oferit de deschiderea lucrărilor congresului întâi al cineaștilor din RSS Moldovenească. Până la congres, criticii de artă observau că „Drumul spre soare”, după cum suna titlul filmului atunci, „a provocat multe discuții printre spectatori, iscând păreri diametral opuse”.
De la tribuna congresului, împuternicitul pentru Moldova al Uniunii cineaștilor din URSS, I. C. Șerstiukov, a remarcat „atmosfera poetică și luminoasă” și „originalitatea” filmului lui Kalik și al operatorului Derbeniov, dar și „stilul manierist” al unor episoade. Arătându-se încântat de film, conferențiarul la Universitatea din Chișinău, V. M. Grigorievschi, regreta că în presă nu s-a desfășurat o discuție despre această realizare cinematografică.
Partidul, firește, trebuia să facă lumină în toate aceste privințe.
Găsind câteva cuvinte de apreciere pentru arta operatorului și remarcând noile „căutări creatoare” ale filmului, Bodiul le reproșa autorilor că „atrași de formă, au subapreciat conținutul”, că ar fi alunecat pe calea oglindirii „formaliste” a realități socialiste și construirii „unor scheme goale, lipsite de sens”.
Autorilor li se imputa că n-au plecat urechea la „observațiile juste” ale conducerii de partid și au produs un film „cu cadre vicioase” care nedumereau și iritau publicul spectator. Imitându-l pe Nikita Sergheevici, care adeseori își presăra discursurile cu vorbe din popor, Ivan Ivanovici ținea să-și încheie pledoaria cu o înțeleaptă vorbă populară: „Cel ce îmi arată drept greșelile mele, atenționa el, este învățătorul meu, cel ce menționează drept faptele greșite, îmi este prieten, cel ce mă lingușește – îmi este dușman”.
Ivan Ivanovici, evident, nu avea pretenția de a-i fi prieten lui Kalik. El nu putea fi decât „învățătorul” înțelept, iar lui Kalik nu-i rămânea decat să tragă concluziile „juste”.
