George Bush cere Siriei să nu acorde azil susţinătorilor lui Saddam Hussein

Preşedintele Statelor Unite George Bush a declarat că războiul din Irak va continua pînă ce vor fi atinse toate obiectivele coaliţiei. Şeful Casei Albe a precizat că nu ştie unde se află Saddam Hussein, nu ştie dacă este viu sau mort, dar este sigur că acesta nu mai conduce Irakul în acest moment.

Bush a mai precizat că forţele coaliţiei vor încerca să prevină plecarea în străinătate a foştilor lideri irakieni şi, în context, a solicitat Siriei să facă tot posibilul pentru a-şi închide graniţele, în aşa fel încît să împiedice fuga susţinătorilor lui Saddam Hussein. Bush a cerut de asemenea autorităţilor siriene să-i expulzeze pe simpatizanţii fostului regim de la Bagdad care se află deja în Siria.