Javier Solana critică avertismentele americane la adresa Siriei

Javier Solana, coordonatorul politicii externe şi de securitate a Uniunii Europene, a îndemnat insistent Statele Unite să diminueze presiunea pe care o exercită asupra Siriei. Solana a afirmat că îl îngrijorează pericolul generării de tensiuni suplimentare în Orientul Mijlociu.

Ieri, preşedintele George Bush a repetat afirmaţiile potrivit cărora este posibil ca Siria să adăpostească oficiali irakieni sau arme chimice irakiene. Siria a negat aceste acuzaţii.

Javier Solana a spus că Orientul Mijlociu “trece printr-un proces foarte dificil”, şi că “ar fi mai bine să se facă declaraţii constructive, pentru a determina dacă sîntem capabili să atenuăm tensiunile”.

Solana vorbea în Luxemburg, înaintea unei reuniuni a miniştilor de externe din ţările Uniunii Europene la care se discută rolul Uniunii Europene în reconstrucţia Irakului.