Ştirea zilei

că acum se impune un aranjament practic şi pragmatic în măsură să reflecte noile conditţii din IRAK. “Am propus găsirea unei soluţii practice, pragmatice, care în opinia noastră e necesară pentru a coordona şi combina munca în teren a echipelor americane cu activitatea experţilor ONU pentru dezarmare şi a celor ai Agenţiei internaţionale pentru energie atomică, în aşa fel încît procesul de dezarmare a Irakului să aibă o ceritificare internaţională” a declarat la New York ambasadorul Franţei Jean Marc de la Sabliere.

Omologul său american John Negroponte a precizat că Statele Unite vor coopera cu Franţa pentru a se ajunge la ridicarea sancţiunilor impuse Irakului, dar că în problema dezarmării Washingtonul nu vede un rol pentru inspectorii ONU şi că dezafectarea arsenalelor irakiene de distrugere în masă este o sarcină asumată în acest moment de coaliţia condusă de Statele Unite.

Şeful inspectorilor Onu Hans Blix a declarat consiliului de securitate că inspectorii săi vor fi pregătiţi să revină în IRAK deîndată ce condiţiile de securitate o vor permite.