Întrevedere Geoană - Dudău la Strasbourg

Ministrul roman al afacerilor externe, Mircea Geoana a salutat la Strasbourg, cu prilejul intalnirii cu omologul sau moldovean, Nicolae Dudau, preluarea de catre Republica Moldova a Presedintiei Comitetului de Ministri al Consiliului Europei.

"Este o veste buna ca Republica Moldova, dupa un sprijin sustinut al tarii noastre, a reusit sa obtina Presedintia Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, a spus Geoană. El a adăugat că “este prima demnitate europeana pe care aceasta tara o obtine in zece ani de independenta si a fost interesul Romaniei de a vedea Republica Moldova fiind la inaltimea unei asemenea sarcini". Seful diplomatiei romane a subliniat ca Romania va continua sa sprijine Republica Moldova, la nivel diplomatic si politic, exprimandu-si totodata convingerea in destinul european comun al celor doua tari.

La randul sau, ministrul moldovean de externe, Nicolae Dudau a apreciat sprijinul venit din partea romana, sperand ca, astfel, prioritatile pe care Republica Moldova si le propune in aceasta calitate vor fi mai usor duse la indeplinire. Dudau si-a exprimat, totodata, convingerea ca obiectivele in domeniul relatiilor celor doua tari, asa cum au fost stabilite cu prilejul vizitei ministrului Mircea Geoana la Chisinau, vor fi realizate in cel mai scurt timp cu putinta.

Mircea Geoana a precizat ca presedintii Romaniei si Republicii Moldova se vor intalni la inceputul lunii august, la Stanca-Costesti, pentru a sarbatori 25 de ani de la infiintarea acestei hidrocentrale.