Al doilea tur al alegerilor locale din Republica Moldova

Astăzi are loc în Republica Moldova al doilea tur pentru alegerea primarilor în aproape 400 de localitati. La Chişinău, actualul primar Serafim Urcehean, independent sprijinit de opoziţia democratică a rămas în cursă cu reprezentantul comuniştilor Vasile Zgardan.

După primul tur de scrutin cei mai mulţi candidaţi aparţin Partidului Comuniştilor - 268. Urmează Blocul Moldova Noastră, cu 157 de candidaţi, 130 de independenţi, 92 din partea Partidului Democrat, 56 din partea alianţei Partidul Social Democrat - Partidul Social Liberal, 35 din partea Partidului Popular Creştin Democrat.