Ştirea zilei

că după 16 luni de lucru al Convenţiei, este în măsură să prezinte proiectul de Constituţie la Consiliul European din Grecia de la 20 –21 iunie. Giscard d’Estaing: „Voi prezenta, în numele vostru, Consiliului European de la Salonic rezultatul muncii noastre comune, ca bază a unui viitor tratat care va crea o Constituţie a Europei”.

Proiectul prevede un mandat pe termen lung al Consiliului European, în locul actualei preşedinţii prin rotaţie. Prevede de asemenea introducerea funcţiei de ministru de extene şi a funcţiei de procuror general al Uniunii.

Proiectul propune totodată o simplificare a procedurilor legislative şi juridice. Ultimul cuvînt asupra proiectului îl vor avea însă cele 25 de state membre şi candidate care vor începe negocierile inter-guvernamentale pe această temă în luna octombrie.