Ştirea zilei

Este cea de-a doua întrevedere oficială a celor doi şefi de stat din ultimii doi ani. Cu o zi în urmă, preşedintele Ion Iliescu declara că Tratatul de bază moldo-român nu face obiectul discuţiilor pe care le va avea cu omologul său de la Chişinău.

Potrivit lui Iliescu discuţiile vor viza probleme concrete ale dezvoltării relaţiilor bilaterale. În privinţa tratatului, preşedintele Iliescu a apreciat că este necesar ca cele două părţi să-l negocieze, deoarece proiectul documentului stabilit în urmă cu cîţiva ani nu mai corespunde realităţilor actuale.

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, declara însă cu două zile în urmă că speră ca în cadrul întrevederii pe care o va avea cu omologul său de la Bucureşti să poată fi stabilite termenele de elaborare şi semnare a Tratatului de bază moldo-român. Voronin a apreciat că documentul ar putea fi încheiat pînă la sfîrşitul anului 2003.

MEDIAFAX citează surse diplomatice care precizează că în ultima perioadă la Chişinău şi Bucureşţi au avut loc două runde de discuţii la nivel de secretari de stat în ministerele de externe, însă consultările nu au vizat Tratatul de bază moldo-român sau Acordul privind delimitarea frontierei.

La una din cele două întîlniri la nivel de secretari de stat din Ministerele de Externe, partea moldoveană a ridicat problema Tratatului de bază, fără a se discuta însă detaliat pe acest marginea acestui subiect - au menţionat sursele citate.