Constanţa: pînza de apă freatică poluată cu un strat de petrol

Pînza de apă freatică la Constanţa este poluată cu un strat de petrol şi substanţe chimice, gros de peste un metru, care datează din perioada anilor '20-'30 - a declarat şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, Traian Petrescu.

Pătura de petrol are grosimi cuprinse între 20 şi 120 de centimetri, iar autorităţile locale trebuie să ia măsuri pentru eliminarea ei.

Petrescu a precizat că poluarea provine de la rezervoarele de combustibil aflate în zona de sud a oraşului şi datează din perioada anilor '20-'30 şi s-a amplificat după bombardamentele din război şi din cauza conductelor ruginite sau a fisurării părţii inferioare a rezervoarelor.