Delegatie a Consiliului de Securitate la Kabul

Ambasadorii tuturor celor 15 membri ai Consiliului de Securitate ONU sînt aşteptaţi azi la Kabul. Misiunea de evaluare, care va dura o săptămînă, debutează în toiul tot mai serioaselor îngrijorări referitoare la stabilitatea din Afganistan în perspectiva reuniunii de luna viitoare a Marelui Consiliu al Triburilor - loya Jirga, care va pregăti cadrul alegerilor de anul viitor din iunie.

Delegaţia Consiliului de Securitate va avea consultări cu liderii de la Kabul şi din oraşul vestic Herat. De asemenea, pe agenda următoarei săptămîni figurează o vizită la Mazar i-Shariff în nordul Afganistanului unde oficialii ONU se vor întîlni cu Abdul Rashid Dostum şi Atta Mohammed comandaţii principalelor două miliţii rivale din zonă. Delegaţia ONU nu vor vizita însă sudul sau estul Afganistanului unde sînt raportate confruntări sîngeroase în care sînt implicati lutători talibani şi membri ai reţelei teroriste al Kaida .