Teheranul respinge criticile Secretarului de stat american Powell

Iranul a reacţionat la discursul pronunţat luni de Secretarul de stat american Colin Powell în care acesta a descris regimul de la Teheran drept "inflexibil şi ultraconservator" şi a pledat pentru reforme democratice.

Radioul de stat de la Teheran a calificat remarcile lui Powell drept "deosebit de agresive" şi îndreptate împotriva guvernării religioase din Iran În discursul pronunţat la New York, Powell apreciase că iranienii "vor din nou libertatea".