Ştirea zilei

Potrivit lui Marko Bela, atitudinea FIDESZ faţă de tentativele autonomiste ale CNMT nu este benefică pentru maghiarii din Transilvania, care trebuie să fie solidari.

În urmă cu o săptămînă a fost constituit la Cluj Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), condus de Laszlo Tokes.

Preşedintele Consiliului Naţional al FIDESZ, Kover Laszlo a declarat cu acea ocazie că parlamentarii FIDESZ care vor fi aleşi în Parlamentul European vor sprijini după aderarea Ungariei la UE, obţinerea autonomiei comunităţii maghiare din Transilvania.

Premierul Adrian Năstase a calificat simbatata drept "inadmisibil" faptul că politicieni ungari vin în România şi vorbesc despre modificarea graniţelor ţării şi despre autonomia unor regiuni.