Statele participante la coaliţia militară din Irak vor dezbate la Varşovia strategia viitoare

Aflat într-o vizită la Cape Town, ministrul de externe britanic, Jack Straw a recunoscut că progresele făcute în reconstrucţia Irakului sînt puse serios în umbră de climatul continuu de violenţă. De la ministerul de externe al Poloniei s-a anunţat, pe de altă parte, că oficialităţi din cele circa 30 de state care participă cu personal militar la eforturile de stabilizare se vor întîlni săptămîna viitoare la Varşovia pentru a discuta strategia acţiunilor lor în perioada următoare.