El Baradei: investigaţiile privind programul nuclear iranian continuă

Şeful Agenţiei internaţionale pentru energia atomică, Mohamed ElBaradei a declarat la Viena că nu s-a fixat un termen limită pentru încheierea investigaţiilor referitoare la programul nuclear al Iranului.

Şeful delegaţiei iraniene la lucrările unei reuniuni AIEA a declarat că Teheranul priveşte promisiunea făcută anul trecut de suspendare a programului de îmbogăţire a uraniului, ca o măsură de încredere, cu caracter "limitat şi temporar".

Anterior, oficialităţile din Franţa, Marea Britanie şi Germania ceruseră Iranului să suspende programele nucleare cu potenţial militar pe termen nedefinit.