Între 75 şi 85% participare la vot la alegerile prezidenţiale din Afganistan

Consiliul unit electoral din Afganistan, supervizat de Naţiunile Unite, a anunţat că la alegerile prezidenţiale recente au participat circa opt milioane de afgani, între 75 şi 85% din cei înregistraţi pe listele electorale.

Numărătoarea voturilor, a precizat consilierul şef al operaţiunilor tehnice, Reg Austin, nu a început încă, excepţie făcînd o serie de centre mari urbane din provinciile Kabul, Kunduz şi Kandahar.