Potrivit unui comunicat al Alianţei D.A. citat de Mediafax, posturile au inclus, în jurnalele informative, ştiri referitoare la evenimentul de lansare a candidaturii lui Adrian Năstase la Preşedinţie, precum şi declaraţii ale primului-ministru şi ale preşedintelui Ion Iliescu, "în calitate de candidaţi şi nu de deţinători ai funcţiilor publice", încălcînd astfel prevederile Legii nr. 373/2004.
În baza preverilor invocate, Alianţa D.A. a solicitat CNA să aplice radiodifuzorilor în cauză sancţiunile prevăzute de lege.
În baza preverilor invocate, Alianţa D.A. a solicitat CNA să aplice radiodifuzorilor în cauză sancţiunile prevăzute de lege.