Un proiect de declaraţie a apropiatei reuniuni a Uniunii Europene pregătit de preşedinţia olandeză a Uniunii prevede condiţii dure pe care trebuie să le îndeplinească Turcia pentru a putea începe negocieri de integrare în forul comunitar. Proiectul nu face vreo propunere liderilor europeni care vor decide pe 16 şi 17 decembrie dacă aceste negocieri vor începe sa nu. Dar, în cazul în care decizia va fi pozitivă, proiectul prevede că o treime din ţările membre ale Uniunii pot cere întreruprea negocierilor dacă Turcia renunţă la reforme. În privinţa Croaţiei, proiectul prevede că negocierile de integrare vor avea loc în condiţiile în care această ţară va coopera pe deplin cu Tribunalul pentru crime de război al Naţiunilor Unite.