Ştirea zilei

Deputaţii PNL şi PD Mona Muscă, Călin Popescu Tăriceanu şi Cosmin Guşă au cerut ca secretul votului să fie respectat astfel încît fiecare parlamentar să bifeze buletinul de vot într-un spaţiu în care nu poate fi văzut de ceilalţi deputaţi, la marginea tribunei.

Deputaţii PSD Miron Mitrea şi Adrian Năstase au cerut, în schimb, respectarea cutumei ca fiecare deputat să bifeze buletinul în sala de şedinţe, după care să se întoarcă cu el la urna de vot. Cei doi au fost susţinuţi de liderul grupului PRM, Lucian Bolcaş.

Deputaţii Alianţei PNL-PD au respins această variantă, considerînd că astfel poate fi văzută opţiunea deputatului care îşi exprimă votul. Adrian Năstase a spus că, prin aceste controverse, PNL şi PD riscă să nu mai poată da ocazia preşedintelui ales Traian Băsescu să depună jurămîntul în Parlament luni seara.