Acţiune de protest a micilor întreprinzători din Belarus

Mii de mici întreprinzători din Belarus au protestat azi împotriva taxei pe valoare adăugată de 18 la sută impusă de autorităţi pentru vânzarea produselor importate din Rusia. Micii întreprinzători spun că noul impozit le ruinează afacerile. Vicepremierul Andrei Kobiakov le-a promis protestatarilor înfiinţarea unei comisii care le va studia revendicările.