Borrell Fontelles: nominalizarea corupţilor din România e problema Justiţiei române

Potrivit unui comunicat al departamentului de comunicare de la Palatul Cotroceni, în cadrul discuţiilor purtate azi la Bucureşti de preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Parlamentul European Josep Borrell Fontelles, şeful statului român a scos în evidenţă progresele făcute de România în ultimele două luni, referindu-se la hotărîrea noii puteri de la Bucureşti de a respecta angajamentele asumate în procesul de integrare.

După ce a spus în faţa camerelor reunite ale Parlamentului că e de acord cu preşedintele Băsescu că termenul corupţie nu trebuie folosit într-un mod generalizant, Josep Borrell a afirmat la o conferinţă de presă mai tîrziu că Parlamentul European nu este agenţie de detectivi privată, şi nici poliţie, că această instituţie foloseşte cuvîntul "corupţie" în sensul de "practici administrative care nu respectă normele statului de drept" şi că nominalizarea corupţilor din România e problema Justiţiei române.