Elicopter rus prăbuşit în apropierea capitalei cecene - 13 victime

Prăbuşirea unui elicopter rus în apropiere de capitala cecenă Grozny a provocat moartea a cel puţin 13 agenţi din forţele de interne ruse. Potrivit informaţiilor preliminare ale Ministerului Situaţiilor Excepţionale, asupra elicopterului nu s-a tras, el prăbuşindu-se după lovirea unor linii de înaltă tensiune. Pierderile forţelor aeriene ruse în Cecenia din 2001 încoace constituie 15 aparate de zbor şi 22 de piloţi, potrivit ministerului rus al Apărării.