Rezoluţie UDMR revendicînd realizarea la termen a lucrărilor la autostrada Borş-Braşov

Consiliul Reprezentanţilor Unionali şi Consiliul de Coordonare al Uniunii conduse de Marko Bela reunite în şedinţă comună, au adoptat o rezoluţie legată de autostrada Borş - Braşov.

În rezoluţie, participanţii la şedinţă îşi exprimă susţinerea pentru realizarea lucrărilor la autostradă la termen şi conform contractului încheiat în ceea ce priveşte finanţarea.

Săptămîna trecută, premierul Tăriceanu a declarat, într-o emisiune televizată, că programul de construire a autostrăzii Braşov-Borş, convenit de fostul guvern cu firma Bechtel, va fi finanţat în funcţie de fondurile disponibile, după alocarea sumelor necesare proiectului privind coridorul IV paneuropean.